Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Rușii au vândut la licitație apartamentul de lux al lui Volodimir Zelenski, din Crimeea. Ce sumă au obținut

30 Oct. 2023, 16:56
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
30 Oct. 2023, 16:56 // În Lume //  Realitatea.md

Autoritățile ruse au vândut la licitație publică apartamentul de lux deţinut de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi de soţia acestuia, Olena Zelenska, în Ialta, în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014, potrivit Digi24.

La licitația care a avut loc luni s-au prezentat doar două persoane. Câștigătoarea apartamentului este o femeie numită Olga Lipovețkaia, care a oferit 44,3 de milioane de ruble (aproximativ 473.000 de dolari) pentru proprietatea aflată într-un complex rezidențial de lux. Proprietatea, care era înregistrată pe numele Olenei Zelenska, a fost scoasă la licitaţie cu un preţ de pornire de 24,6 milioane de ruble (242.875 euro la cursul de schimb curent).

Autoritățile de ocupație ruse au obținut astfel cu 20 de milioane de ruble mai mult decât prețul inițial de la care a pornit licitația. Apartamentul familiei Zelenski are o suprafaţă de 119,5 metri pătraţi şi este situat în zona rezidenţială Imperator din localitatea Livadia, situată la periferia popularei staţiuni balneare Ialta, una dintre principalele destinaţii turistice din peninsulă.

Apartamentul soţilor Zelenski are un living cu vedere panoramică, un dormitor, o baie şi o bucătărie open-space cu spaţiu de luat masa. Apartamentul nu este mobilat şi nici nu are sistemul electric instalat, conform aceleiaşi surse.

Apartamentul este situat la etajul 5 al clădirii, iar balconul are vedere la Marea Neagră şi la Palatul Livadia, care a fost cândva casa de vacanţă a ultimului ţar rus Nicolae al II-lea, împuşcat de bolşevici în 1918.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 21:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 21:00 // Societate //  Realitatea.md

În Moldova sunt peste 15 mii de locuri de muncă vacante, anunță Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Printre cei mai căutați sunt muncitorii auxiliari, cusătoresele, conducătorii auto, bucătarii și vânzătorii, transmite IPN.

Peste 88% dintre locurile de muncă disponibile sunt în mediul rural. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot solicita informații și sprijin la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.

Potrivit Agenției, cetățenii pot găsi oportunități de angajare indiferent de nivelul de studii sau experiența pe care o au.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!