Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Influenceri moldoveni disperați! Le scade prețul din cauza alegerilor. Politicienii s-au scăpat la publicitate pe Meta

30 Oct. 2023, 17:49
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Elena Putregai
30 Oct. 2023, 17:49 // Alegeri //  Elena Putregai

De o perioadă nedeterminată, dar recentă, statisticile influencerilor moldoveni au început să scadă, la un moment dat, chiar brusc. Unii nu vor să recunoască și truchează datele pentru clienți pentru a menține prețul la produsele de publicitate oferite, alții însă, deși sunt sinceri, nu sunt dispuși să-și scadă prețul pentru munca depusă. Subiectul a fost deschis de bloggerița Dina Zaiaț, cunoscută în calitate de jurnalistă, producătoare, scenaristă, regizoare de produse video și organizatoare de ateliere de pâine cu maia. Cu referire la Ivan Faina, expert în digital marketing și branding, presupune că la mijloc ar fi campania electorală pentru alegerile locale generale.

Dina Zaiaț are o comunitate de 13.8 mii de urmăritori pe Instagram. Nu este primul cont pe care l-a crescut pe această rețea socială deținută de Meta (compania cofondată de Mark Zuckerberg, care deține și platforma Facebook). Ea a observat că datele i-au scăzut brusc, a întrebat printre prieteni influenceri, dacă au sesizat și ei o asemenea tendință și s-a adeverit că da. Li se întâmplă tuturor.

Un motiv presupus de influencerii moldoveni a fost că rețeua socială TikTok ar fi devenit mult mai atractivă pentru utilizatori, care ar fi migrat acolo de pe Instagram. Asta până Ivan Faina nu a publicat o postare pe contul său de Facebook care a dat altceva de bănuit.

Potrivit celui mai recent sondaj, favoriții campaniei electorale pentru Chișinău sunt Lilian Carp de la PAS și Ion Ceban de la MAN. Datele publice despre reclamele plătite companiei Meta arată că, din 6 octombrie curent, atunci când a fost lansată oficial campania electorală, Lilian Carp are sponsorizate 98 de postări, cu două mai mult decât Ion Ceban pentru care ne-au fost oferite 96 de postări sponzorizate. Aveți și sumele indicate.

Lilian Carp

Ion Ceban

Totuși, recordul ar aparține altui candidat pentru șefia capitalei de la Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) – Ion Bulgac – pe care presa l-a descris drept „cel mai tânăr”, având 23 de ani. El a venit cu o replică la postarea lui Ivan Faina.

Alegerile locale generale vor avea loc pe 5 noiembrie 2023.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 11:56 // Slider //  Realitatea.md

Sistemul de salarizare în sectorul bugetar ar putea fi reformat prin reducerea numărului valorilor de referință, includerea sporului lunar fix de 1 300 de lei în salariul de bază și introducerea unor mecanisme speciale de remunerare pentru funcțiile greu de ocupat și cele din domeniul IT. Modificările sunt prevăzute într-un proiect de lege transmis de Ministerul Finanțelor Guvernului spre aprobare, transmite IPN.

Potrivit notei de fundamentare, reforma urmărește reducerea inechităților salariale și consolidarea rolului salariului de bază. Începând cu 2027, numărul valorilor de referință va fi redus de la zece la șase, acestea urmând să fie cuprinse între 4 200 și 6 900 de lei.

Totodată, proiectul prevede extinderea grupurilor ocupaționale de la opt la zece, prin crearea unui grup separat pentru specialiștii IT și separarea domeniilor sănătății și asistenței sociale. Pentru funcțiile greu de ocupat va fi introdus un indice de competitivitate de până la 1,3, care va permite majorarea salariului de bază.

Vor fi reorganizate și sporurile. Cel de performanță va fi acordat doar angajaților evaluați cu „excelent” sau „foarte bine”, iar procentul destinat acestuia va fi redus de la 10% la 4% din fondul de salarii de bază. Proiectul mai prevede reducerea plafonului pentru premiile unice acordate cu ocazia sărbătorilor profesionale și a zilelor de sărbătoare nelucrătoare, de la 5% la 2% din fondul anual de salarizare. Totodată, suma acordată unui angajat nu va putea depăși 10 mii de lei pe an.

În administrația publică locală, anumite categorii de angajați vor putea beneficia de sporuri de până la 30% din salariul de bază, pentru consolidarea capacităților. Plata va fi posibilă în limita a 50% din veniturile proprii executate în anul precedent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Majoritatea modificărilor ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar mecanismele speciale pentru funcțiile greu de ocupat și specialiștii IT – din 2028, scrie sursa citată. Proiectul urmează să fie examinat de Guvern și, dacă va fi aprobat, transmis Parlamentului. Reforma nu presupune o majorare uniformă a salariilor tuturor bugetarilor, efectul urmând să difere în funcție de funcție și de categoria profesională.