Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Situație fără precedent! Elevii unui liceu din România vor primi burse de merit pentru medii sub 5

31 Oct. 2023, 11:22
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
31 Oct. 2023, 11:22 // În Lume //  Realitatea.md

Peste 120 de elevi de clasa a IX-a din județul Gorj, România, care au fost admiși la liceu cu medii sub 5 vor beneficia de burse de merit de câte 450 de roni pe lună în acest an școlar, scrie publicația locală Gorjeanul.

Mai exact, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar, este vorba de doi elevi cu medii între 2.00 și 2.99, 27 elevi cu medii între 3.00 și 3.99 și 93 de elevi care au fost admiși la liceu sau în învățământul profesional cu medii între 4.00 și 4.99.

În județul Gorj vor fi plătite în acest an școlar 7.618 burse de merit, 10.789 burse sociale, 1.117 burse tehnologice și 14 pentru mamele minore. Doi elevi vor primi bursă de excelență olimpică I și alți 14 vor primi bursă de excelență olimpică II pentru rezultatele de la olimpiadele școlare, conform acelorași date de la Inspectoratul Școlar.

O situație similară a fost raportată și în judeţul Bistriţa-Năsăud unde aproximativ 140 de elevi primesc burse de merit, deşi au medii sub 5.

Datele de la inspectoratele școlare vin în contextul în care ministerul Educaţiei le-a solicitat să transmită până luni, 30 octombrie, situaţia pe fiecare categorie de bursă, iar pentru bursele de merit o defalcare pe tranşe de medii. După analizarea acestor date, ar urma să se facă propuneri de modificare a unor prevederi din Legea învăţământului preuniversitar care au dus la apariţia „unor anomalii”, a declarat secretarul de stat Florian Lixandru pentru Agerpres.

Premierul Marcel Ciolacu a reacționat zilele trecute și a anunțat că se caută o soluție pentru a diferenția bursele sociale de bursele de merit.

„Am văzut situația total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acest lucru nu poate fi acceptat în continuare. Am avut o discuție cu doamna ministru Deca și cu sindicatele din învățământ. Sperăm să avem cât mai repede o soluție prin care bursa de merit să reflecte performanța școlară și să fie o distincție foarte clară între bursa de merit și bursele sociale, care au destinație, în primul și primul rând, pentru a reduce abandonul școlar”, a spus Ciolacu la începutul ședinței de guvern de vineri, 27 octombrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:54 // Slider //  Vlada Ciorici

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a calificat drept „antirusă” decizia Chișinăului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești. Potrivit acesteia, Moscova va răspunde măsurii anunțate de autoritățile moldovenești, transmite newsmaker.md

„Această decizie a autorităților moldovenești face parte din cursul distructiv antirus al Chișinăului, îndreptat spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, vechi de secole, și ruperea legăturilor dintre popoarele celor două țări. În ultimii ani, au avut loc mai multe expulzări ale diplomaților ruși din Republica Moldova, sub pretexte inventate sau fără niciun motiv. Scopul real al acestor acțiuni este de a îngreuna la maximum activitatea Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat emis pe 24 octombrie.

Reprezentanta Ministerului rus de Externe a menționat că Moscova va da „un răspuns ferm și adecvat” la măsura Chișinăului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un colaborator al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în satul Chiștelnița, raionul Telenești.

Amintim că drona căzută în raionul Telenești a fost găsită de un localnic care a alertat imediat Poliția. La fața locului se află polițiștii, care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Totodată, spre locul incidentului se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele.