Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

VIDEO Două candidate la șefia capitalei, excluse din dezbaterile M1 și Radio Moldova, pentru că nu cunosc limba română

02 Nov. 2023, 19:38
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Elena Putregai
02 Nov. 2023, 19:38 // Alegeri //  Elena Putregai

Diana Caraman (candidata PCRM la funcția de primar de Chișinău) și Alla Popova (candidata Partidului „Patrioții Moldovei”) au fost excluse din dezbaterile electorale, în zile diferite, de la Radio Moldova și Moldova 1 pentru încălcarea regulamentului. Mai exact, nu au putut să vorbească în limba română și au insistat să o facă în limba rusă, dar nu a fost să fie.

Directorul general al Companiei „Teleradio Moldova”, Vlad Țurcanu, a comentat că un candidat care aspiră la funcția de primar al unui oraș unde se vorbește în limba română, trebuie să poată să se exprime în limba acestora, precizând că regulamentul instituției prevede norme clare în privința modului în care au loc dezbaterile.

Regulamentul dezbaterilor este publicat pe pagina web a Companiei Teleradio Moldova și este transmis din timp tuturor candidaților. Niciunul dintre aceștia nu l-a contestat, iar toți cei care au participat până acum la emisiunile de dezbateri, l-au respectat.

Ambele candidate au insistat că moldovenii cunosc limba rusă, dând de înțeles că nu ar trebui să fie vreo problemă, dacă se vor exprima în limba rusă.

Potrivit platformei Stop Fals cu referire la recensământului populației și al locuințelor din 2014 (ultimele date disponibile la subiectul respectiv), din cei puțin peste 450 de mii de locuitori ai municipiul Chișinău care au declarat limba pe care o vorbesc de obicei, doar 25,6% au spus că vorbesc preponderent în rusă. Pentru comparație: 43,8% din locuitorii municipiului Chișinău au declarat că, de obicei, vorbesc în română, iar 29,5% – în moldovenească. Și mai puțini locuitori ai municipiului Chișinău au spus că limba lor maternă este rusa – 20,8%. Pe de altă parte, doar 9,3% din populația municipiului Chișinău se identificau în 2014 ca etnici ruși.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!