Accident în satul Gașpar din raionul Edineț. Șoferul în vârstă de 18 ani și cele două pasagere de 17 și respectiv 20 de ani, au ajuns la spital după ce automobilul în care se aflau s-a tamponat într-un copac. Potrivit informațiilor de la poliție, impactul s-a produs ieri, 24 iunie, în jurul orei 15:00.
„Un tânăr cu vârsta de 18 ani, locuitor al raionului Dondușeni, conducând fără permis de conducere un automobil de model Ford Tranzit, pe traseul din satul Gașpar, raionul Edineț, în marginea satului, deplasându-se cu viteză excesivă, a pierdut controlul volanului și în rezultat, s-a tamponat într-un copac, de pe marginea drumului”, spune poliția.
În automobil, în calitate de pasageri se aflau o tânără, cu vârsta de 20 și o minoră de 17 ani, ambele locuitoare a raionului Dondușeni. Urmare accidentului rutier, șoferul cât și pasagerii, au fost transportați la SR Edineț, pentru acordarea ajutorului medical.
În urma testării a conducătorului auto cu aparatul ,,Drager” s-a stabilit că, concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat a fost de 0,00 mg/l.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele.





