Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Ministerul Afacerilor Interne a semnat un Acord de Colaborare cu Federația Moldovenească de Fotbal

26 Iun. 2021, 11:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Iun. 2021, 11:59 // Actualitate //  Realitatea.md

Acordul de cooperare a fost semnat de către Pavel Voicu, Ministrul afacerilor interne și Leonid Oleinicenco, președintele Federației Moldovenești de Fotbal. Evenimentul a avut loc astăzi, pe stadionul Clubului Sportiv Central „Dinamo”, unde au participat angajați ai MAI și  reprezentanți ai FMF.

Obiectivul acordului îl constituie acțiunile în comun stabilite de ambele părți, privind dezvoltarea ramurii sportive și încurajarea sportului pentru toți, prin promovarea și popularizarea fotbalului, sprijinirea activității fotbalistice, precum și desfășurarea acțiunilor de asigurare a ordinii publice cu ocazia întrunirilor și manifestațiilor sportive.

În acest context, Pavel Voicu a reiterat despre susținerea și promovarea sportului atât cel profesionist cât și de amatori. 

„Dezvoltarea sportului profesionist și de amatori este una din prioritățile Ministerului Afacerilor Interne, care are scopul să contribuie la creșterea formei fizice a propriilor angajați. În ultimul an Ministerul Afacerilor Interne a intensificat semnificativ colaborarea cu Asociațiile și Cluburile Sportive. În plus, depunem un efort considerabil în renovarea infrastructurii sportive ale MAI, dar și implicarea activă în diferite competiții sportive”, a declarat Pavel Voicu, ministrul afacerilor interne.

La finalul evenimentului, angajații Ministerului Afacerilor Interne și-au manifestat deschiderea pentru promovarea unui mod activ de viață, prin propriul exemplu, jucând un meci de fotbal amical cu echipa FMF.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!