Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Vlad Cubreacov, despre planul de aderare la Mitropoliei Moldovei la cea a Basarabiei: „Nu va trece”

14 Nov. 2023, 19:48
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
14 Nov. 2023, 19:48 // Societate //  Elena Putregai

Fostul reprezentant al Mitropoliei Basarabiei la CEDO, Vlad Cubreacov, a declarat că propunerea protoiereului Pavel Borșevschi privind aderarea Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldovei, în frunte cu Mitropolitul Vladimir, la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române „nu va trece”. O postare în acest sens a făcut pe contul său de Facebook aseară. Mai multe declarații însă a făcut și la emisiunea „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, ediția de marți, 14 noiembrie curent.

De la începutul invaziei rusești în Ucraina, peste 60 de preoți din Moldova au trecut la Mitropolia Basarabiei

„Mitropolia rusă de la Chișinău este în agonie și caută, în disperare, să supraviețuiască sub omoforul Bucureștiului, căruia ar vrea să-i impună condiții”, scrie reprezentantul Mitropoliei Basarabiei la CEDO, Vlad Cubreacov, pe Facebook. „Planul Cantarean-Borșevschi, cusut cu ață albă, este unul subversiv și nu va trece”.

Singura soluție realistă, legală și canonică pe care o au preoții și parohiile, călugării și mănăstirile este să adere liber, fiecare în parte, la Mitropolia Basarabiei.

Amintim că, acum o zi, pe pagina de Facebook a Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chişinău a fost publicată o scrisoare deschisă către mitropolitul Vladimir semnată de protoiereul mitrofor Pavel Borşevschi, dar care reprezintă toți parohii din Botanica, Aeroport, Codru, Sângera, Băcioi, Revaca, Dobrogea și Brăila. „Înaltpreasfinția Voastră, noi, preoții semnatari ai acestei adresări, suntem tot mai nedumeriți și mai nemulțumiți de ascultarea pe care trebuie să o facem față de patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril. După invazia Rusiei în Ucraina, patriarhul Kiril a pierdut calitatea de părinte duhovnicesc al Bisericii pe care o păstorește, devenind angajat politic, ce cheamă fățiș și pe nedrept, împotriva tuturor învățăturilor Bisericii Ortodoxe, la vărsare de sânge între frații de sânge și de credință în Hristos.”, se menționează în textul scrisorii.

Astfel, parohii îi cer lui IPS Vladimir să respecte „vocea poporului” și să „revină în toată plinătatea noastră la Biserica neamului nostru, în cadrul Patriarhiei Române, rămânând, în același timp, și pe mai departe sub omoforul și îndrumarea părintească a Înaltpreasfinției Voastre”.

Mitropolitul Chișinăului și Întregii Moldove, Vladimir, a convocat joi protopopii și stareții de mănăstiri pentru a discuta propunerea protoiereului Pavel Borșevschi. Cinci preoți din Eparhia Chișinăului au fost opriți de a oficia cele sfinte. Anunțul a fost făcut de Mitropolia Moldovei, într-un comunicat de presă publicat pe pagina oficială a instituției.

De la începutul invaziei rusești în Ucraina, peste 60 de preoți din Republica Moldova au trecut de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De la începutul invaziei rusești în Ucraina, peste 60 de preoți din Moldova au trecut la Mitropolia Basarabiei

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 10:50 // Slider //  Realitatea.md

Autoritățile Republicii Moldova sunt pe deplin angajate în identificarea unei soluții pașnice pentru regiunea transnistreană, însă cea mai mare piedică în calea reglementării conflictului rămâne prezența ilegală a trupelor ruse pe teritoriul țării. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu într-un interviu acordat presei din Ungaria, în care a vorbit despre perspectivele integrării europene, reintegrarea țării și amenințările generate de ingerințele Rusiei, transmite MOLDPRES.

Șefa statului a precizat că autoritățile întreprind măsuri pentru reintegrarea economică a regiunii transnistrene și se consultă cu Uniunea Europeană și statele membre pentru identificarea unei soluții pașnice.

„Suntem foarte angajați în identificarea unei soluții pașnice, însă cel mai mare impediment rămâne prezența ilegală a trupelor ruse. Trebuie să soluționăm această problemă pentru a putea începe procesul de reglementare politică a conflictului. Lucrăm în acest sens, ne consultăm cu Uniunea Europeană și colaborăm cu statele membre”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a menționat că situația din regiunea transnistreană s-a schimbat după începutul războiului din Ucraina, în special din cauza înrăutățirii situației economice și a reducerii sprijinului oferit de Rusia. În aceste condiții, tot mai mulți locuitori ai regiunii vin pe malul drept al Nistrului pentru a munci și a obține cetățenia Republicii Moldova.

„Tot mai mulți oameni vin în restul Republicii Moldova pentru a munci și pentru a obține cetățenia Republicii Moldova, deoarece consideră că este mai sigur să fie cetățeni ai Republicii Moldova decât ai Rusiei sau ai așa-numitei regiuni transnistrene”, a afirmat șefa statului.

Referindu-se la posibilitatea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană fără soluționarea prealabilă a conflictului transnistrean și a situației din Găgăuzia, Maia Sandu a subliniat că cele două regiuni au particularități diferite. În opinia sa, Găgăuzia nu poate determina decizia întregii țări privind integrarea europeană.

Președinta a explicat că nivelul mai redus de susținere a integrării europene în autonomie este influențat de propaganda rusă. Autoritățile depun eforturi pentru a-i ajuta pe locuitori să-și păstreze limba, cultura și identitatea, iar tinerii și oamenii de afaceri înțeleg tot mai bine avantajele apartenenței Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!