Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Tânărul prins cu droguri în preajma grădiniței din Cimișlia a fost condamnat. Câți ani va sta după gratii

15 Nov. 2023, 10:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
15 Nov. 2023, 10:35 // Societate //  Realitatea.md

Procurorii PCCOCS, oficiul „Sud,” anunță condamnarea la 5,6 ani închisoare a curierului de droguri sintetice de tip PVP de circa 500.000 lei, reținut preajma unei grădinițe din Cimișlia. Conform informațiilor, examinarea dosarului de către judecători s-a desfășurat într-o lună, ceea ce reprezintă un termen restrâns de examinare.

„Dosarul penal al acestuia a fost trimis Judecătoriei Cahul de către procurorii PCCOCS la doar 18 zile de la reținerea lui, după ce a încercat să se ascundă de mașina poliției, debarasându-se de rucsacul cu droguri. Câteva zeci de minute până la reținere, acesta a plasat șase pliculețe cu droguri în ascunzișuri pentru clienții magazinului ilegal de pe platforma Telegram, care au fost și ele ridicate de oamenii legii pentru expertizare și anexare la dosarul penal. În total, au fost ridicate aproape 0,5 kg de droguri”, anunță oamenii legii.

Acum, tânărul cu vârsta de 22 ani, sosit în Cimișlia cu taxiul din Chișinău în scopul plasării drogurilor în ascunzișuri pentru clienți, continuă să fie în custodia statului.

După prezentarea probelor de către oamenii legii, tânărul și-a recunoscut vinovăția, prin urmare examinarea dosarului s-a desfășurat în procedură simplificată, iar pedeapsa a fost redusă, potrivit legii.

În contextul luptei cu traficul de droguri, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) încurajează tinerii să evite implicarea în astfel de oferte de câștig rapid.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

VIDEO Un curier de droguri – plasat în arest preventiv pentru 30 zile. Ce pedeapsă riscă

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!