Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

VIDEO Declarațiile președinților Austriei și Sloveniei la Chișinău: Susțin aderarea Moldovei la Uniunea Europeană

16 Nov. 2023, 12:29
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
16 Nov. 2023, 12:29 // Politica //  Victoria Laur

Austria și Slovenia susțin aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de de președinții Alexander van der Bellen și Natasa Pirc Musar, aflați într-o vizită oficială la Chișinău.

După întrevederea cu omologii, Maia Sandu a vorbit despre raportul Comisiei Europene, care a recomandat statelor membre să deschidă negocierile de aderare pentru țara noastră. Șefa statului a anunțat că Moldova susține aderarea la UE a Ucrainei și statelor Balcanice.

„Raportul Comisiei Europene confirmă că Moldova a pornit reforme serioase, care pregătesc țara noastră de a deveni stat european și care sunt necesare pentru a îmbunătăți viața cetățenilor. Vizita dumneavoastră prezintă semnal de sprijin al aspirațiilor noastre. Acest sprijin arată nu doar că moldovenii sunt europenei, dar și faptul că sunt bineveniți. Despre asta am discutat astăzi. (…) Am exprimat sprijinul nostru pentru aspirațiile europene ale Ucrainei, dar și ale țărilor din Balcanii din Vest. Unitatea țărilor libere este mai importantă ca niciodată. Avem parteneri de nădejde. Cu ajutorul lor ne protejăm democrația”, a spus președinta Sandu.

Președintele Austriei, Alexander van der Bellen, a invocat situația geopolitică complicată în care se află Republica Moldova și a transmis solidaritate pentru Moldova. El a lăudat administrația de la Chișinău pentru progresele implementate în cadrul procesului de aderare.

„Suntem extrem de încântat să mă aflu aici, în Republica Moldova. Vă mulțumesc dna președintă Sandu pentru ospitalitate. Ne aflăm aici pentru a arăta Moldovei mai presus de toate solidaritate într-o situație geopolitică complicată. Și Austria suferă din cauza consecințelor războiului din Ucraina, dar Moldova este afectată mult mai mult. Foarte mulți ucraineni s-au refugiat aici. Pe de altă parte, Republica Moldova este expusă unor încercări masive de destabilizare din partea Rusiei. Este important pentru mine să spun că suntem solidari cu autoritățile din Moldova, care vor să spargă structurile încrustate și doresc să apropie țara de Uniunea Europeană”, a menționat Alexander van der Bellen.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Lidera din Slovenia, Natasa Pirc Musar, a reiterat sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE. Ea a precizat că țara pe care o conduce poate oferi sprijin în acest proces.

„Suntem aici ca să susținem Moldova în calea ei europeană. Slovenia și Austria susțin extinderea UE și ambele țări sunt angajate pentru o largă extindere a Moldovei, țărilor din Balcanii de Vest și Georgiei. (…) Cred sincer că locul Moldovei se află în UE, că Moldova și alte țări că vor să intre în UE au nevoie de mai multă Europă, nu de mai puțină Europă. (…) Noi putem să vă ajutăm, nu atât cu bani, pentru că vin banii în UE și din Slovenia. Mâine voi vizita pe guvernatorul BNM și vom discuta”, a punctat președinta Pirc Musar.

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!