Partidul Unității Naționale (PUN) solicită decretarea zilei de 28 iunie drept Zi de Doliu Național și cere înființarea unei Comisii pentru investigarea Crimelor Comunismului, în contextul marcării astăzi a 81 de ani de la ocuparea Basarabiei de sovietici. Solicitările au fost făcute de PUN astăzi, în fața Parlamentului, în cadrul unui eveniment de comemorare față de ocupația militară de la 28 iunie 1940.
PUN solicită ca această zi din istoria Basarabiei să fie declarată Zi de doliu național și să fie înființată o Comisie pentru Investigarea Crimelor Comunismului, în semn de respect față de „toți cei care au fost dezrădăcinați din spațiul românesc după un ultimatum urmat de o ocupație militară, care a instaurat unul dintre cele mai feroce regimuri totalitare din spațiul românesc – comunismul”.
Liderul PUN, Octavian Țîcu a solicitat înființarea unei Comisii care să investigheze crimele comunismului în Republica Moldova și să pună pe banca acuzațiilor pe toți cei care sunt complici la instaurarea regimului comunist în Basarabia.
Referitor la „reîntregirea țării”, Octavian Țîcu a declarat că, imediat după 11 iulie, noul Parlament poate vota Unirea, iar pentru PUN „acesta este obiectivul primordial din prima zi de mandat în Parlamentul de la Chișinău.
Amintim că, astăzi se împlinesc 81 de ani de când trupele militare sovietice au invadat Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, ca rezultat a Pactului secret Ribbentrop-Molotov.


