Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Peste 360 de școli, încuiate din cauza nămeților. Numărul elevilor care au stat „în vacanță” depășește cifra de 150 mii

27 Nov. 2023, 14:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
27 Nov. 2023, 14:31 // Actualitate //  Vlada Ciorici

Peste 150 mii de elevi din 361 de instituții de învățământ din toată țara, lăsați de autorități, luni, 27 noiembrie curent, acasă. Se întâmplă din cauza ninsorilor abundente din weekend. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că cele mai multe instituții, care nu au activat pe parcusul zilei de luni, sunt din municipiul Chișinău, 151 la număr.

„La Anenii Noi au rămas închise astăzi 27 de școli, Basarabeasca – 8, Cahul – 9, Cantemir – 16, Căușeni – 19, Cimișlia – 3, Criuleni – 5, Dubăsari – 5, Hâncești – 2, Ialoveni – 10, Leova – 13, Orhei – 5, Rezina -10, Ștefan Vodă – 26, Taraclia – 17, UTA Găgăuzia – 35”.

Alte 20 de școli desfășoară lecțiile în regim online.

„În același timp, în cinci școli procesul didactic s-a desfășurat în format mixt, dat fiind faptul că unii elevi nu au avut posibilitatea de a se deplasa cu transportul școlar, aceștia fiind conectați la ore online.

Modul și orarul recuperării orelor va fi decis de către administrația fiecărei instituție de învățământ” se anunță într-un comunicat emis de MEC.

Ministerul Educației dă asigurări că va monitoriza activitatea instituțiilor în următoarele zile și va veni cu informații suplimentare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 09:51
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
02 Nov. 2026, 09:51 // Societate //  Cătălina Boico

O femeie în vârstă de 29 de ani, mamă a cinci copii, a fost salvată de medicii de la Institutul de Medicină Urgentă, după ce a fost diagnosticată cu mai multe afecțiuni grave.

Tânăra a fost internată de urgență, pe 22 septembrie 2026, în Departamentul Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) al Institutului de Medicină Urgentă. Aceasta prezenta un tablou clinic extrem de grav, fiind diagnosticată cu pancreatită acută de etiologie biliară, formă interstițial-edematoasă; colecistită cronică calculoasă, coledocolitiază și colangită; peritonită acută seroasă difuză; insuficiență respiratorie și insuficiență renală, instalate în contextul șocului distributiv de etiologie pancreatică.

„A doua zi, femeii i-a fost efectuată o intervenție chirurgicală complexă: colecistectomie laparoscopică, drenarea căilor biliare principale prin procedeul Halsted și drenaj biliar extern. Gravitatea extremă a cazului a impus mobilizarea unor tehnologii avansate de susținere a funcțiilor vitale, inclusiv ședințe repetate de hemofiltrare veno-venoasă continuă, completate cu șase proceduri CytoSorb.

Pe parcursul celor 20 de zile petrecute în Secția Terapie Intensivă, pacienta a beneficiat de tratament și îngrijiri medicale de înaltă complexitate. Costurile totale ale tratamentului, în valoare de peste 650.000 de lei, au fost acoperite de IMSP Institutul de Medicină Urgentă”, se arată în comunicatul emis de instituție.

În pofida evoluției dificile, tratamentul a avut rezultate pozitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La 12 octombrie 2026, starea de sănătate a pacientei a permis transferul acesteia din Terapie Intensivă în secția de profil, iar pe 14 octombrie a fost externată, cu o evoluție clinică favorabilă.