Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Statul își întoarce dreptul de exploatare a zăcămintelor de gaz și țiței din sudul țării

13 Dec. 2023, 19:18
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
13 Dec. 2023, 19:18 // Economie //  Elena Putregai

Guvernul anunță inițierea procesului de preluare a controlului asupra infrastructurii și zăcămintelor de gaze din Victorovca, raionul Cantemir, și de țiței de la Văleni, raionul Cahul. Această decizie vine în urma expirării licenței de exploatare a zăcămintelor naturale oferite inițial, în 1995, companiei „Redeco” LTD din SUA și preluate ulterior, în 2007, de S.R.L. „Valiexchimp”. Concomitent, evaluarea performanțelor acestor companii a scos la iveală mai multe probleme majore, care indică o administrare defectuoasă și o abordare nesustenabilă în gestionarea resurselor naționale. 

„Este esențial să recunoaștem că aceste resurse aparțin statului, iar eforturile noastre vor fi concentrate pe asigurarea unei exploatări eficiente, cu un accent puternic pe minimizarea impactului asupra mediului și maximizarea profitului național”, a menționat directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.

Prin urmare, Guvernul transmite responsabilitățile directe pentru gestionarea acestor resurse către Agenția Proprietății Publice. În aceeași ordine, se intervine cu un proiect de modificare a legii, astfel încât să se acorde dreptul de exploatare a zăcămintelor subterane către Întreprinderea de Stat Expediția Hidro-Geologică din Moldova „EHGeoM”.

Potrivit IPN, o comisie parlamentară de anchetă a investigat modul de exploatare a substanțelor minerale utile și determinarea impactului asupra mediului. „Conform raportului comisiei de anchetă a fost constatat faptul că zăcămintele de hidrocarburi (petrol și gaze naturale) pe parcursul anilor 1995-2022 au fost exploatate cu o multitudine de abateri legale, astfel prejudiciind statul și mediul înconjurător.

Totodată, s-a stabilit că, acordul de concesiune în vederea cercetării și exploatării resurselor de țiței și gaze în Republica Moldova încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Redeco LTD la 6 iulie 1995, drepturile și obligațiile ce reiese din acord fiind cesionate ulterior către compania „Valiexchimp” SRL cu excepția drepturilor de prospecțiune și explorare a resurselor de țiței și gaze naturale în Republica Moldova, conține un șir de norme lacunare care a făcut posibilă eschivarea entităților economice de la plata taxelor și impozitelor”, se menționează în proiectul aprobat de Guvern.

Atunci, Comisia a recomandat Guvernului, preluarea resurselor naturale la balanța statului și instituirea administrării provizorii a statului pentru procesul de extragere a acestora.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 17:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 17:32 // Slider //  Ana Panaguța

Stația electrică de la Chișinău trebuie dată în exploatare până la sfârșitul anului, pentru ca Republica Moldova să poată reduce dependența de traseul energetic care trece prin Ucraina și regiunea transnistreană. Premierul Vasile Tofan susține că lucrările sunt pe ultima sută de metri și că autoritățile au încredere că vor respecta termenul, în caz contrar țara riscă să piardă 15 milioane de euro.

Potrivit premierului, punerea în funcțiune a stației va permite energizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău, un pas important pentru independența energetică a Republicii Moldova și pentru reducerea riscului unui blackout.

„Odată cu intrarea în exploatare a acestei stații și energizarea liniei, cred că șansele unui blackout scad”, a declarat Vasile Tofan în cadrul unui interviu cu jurnalistul Nicolae Chicu.

Șeful Guvernului a recunoscut că anterior au fost anunțate termene de dare în exploatare care nu au fost respectate. De această dată, însă, autoritățile au primit deja solicitarea contractorului pentru convocarea comisiei de recepție.

„Suntem pe ultimii, ultimii metri ai acestui drum lung și anevoios”, a afirmat premierul.

Tofan a precizat că finalizarea proiectului până la 31 decembrie este una dintre măsurile incluse în agenda de reforme. Dacă termenul nu va fi respectat, Republica Moldova va pierde 15 milioane de euro. Premierul și-a exprimat încrederea că obiectivul va fi îndeplinit.