Candidații la alegerile de pe 1 noiembrie și-au asumat merite pentru proiecte realizate din bani publici, afirmă observatorii Promo-LEX, care au monitorizat alegerile locale noi, desfășurate pe 1 noiembrie.
Observatorii au semnalat cel puțin șase posibile cazuri de utilizare a resurselor administrative în campania electorală, probleme de accesibilitate și unele abateri procedurale.
Alegeri locale noi pentru funcția de primar au avut loc în orașul Costești din raionul Rîșcani, satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, localitatea Chirsova din UTA Găgăuzia și Hăsnășenii Mari din raionul Drochia. În satul Tomai au fost organizate alegeri pentru o nouă componență a consiliului local, iar în satul Delacău din raionul Anenii Noi – un referendum referitor la probleme de interes local.
„În câte două cazuri, sediile consiliilor electorale de circumscripție și ale birourilor electorale ale secțiilor de votare erau închise în timpul vizitelor observatorilor. La Novosiolovca și Chirsova, dispozițiile privind locurile pentru afișaj electoral și spațiile pentru întâlnirile cu alegătorii nu erau afișate la sediile administrației publice locale. La Tomai au fost constatate probleme în afișarea programului de activitate și a listei concurenților electorali”, se arată în raportul Promo-LEX.
Observatorii mai afirmă catru dintre cele șapte sedii ale consiliilor electorale de circumscripție au fost evaluate drept inaccesibile persoanelor cu dizabilități locomotorii. În ziua scrutinului, patru dintre cele 12 secții de votare nu erau accesibile.
„Observatorii au înregistrat activități de campanie în patru dintre cele șapte localități monitorizate, cel mai mare număr fiind observat la Chirsova. Promovarea s-a desfășurat prin întâlniri cu alegătorii, distribuirea materialelor informative, acțiuni din ușă în ușă și publicitate online. În condițiile unui interes scăzut din partea mass-mediei locale și regionale, rețelele sociale au constituit principala sursă de informare despre campanie.
Promo-LEX a identificat cel puțin șase situații care ar putea reprezenta utilizarea abuzivă a resurselor administrative. În toate cazurile a fost vorba de asumarea meritelor pentru proiecte realizate din bani publici. Cinci cazuri au vizat candidatul Partidului Schimbării la funcția de primar al satului Hăsnășenii Mari, iar unul o candidată independentă la funcția de primar al satului Chirsova”, mai susține misiunea de observare.
Într-un caz, există suspiciuni privind oferirea „unor foloase materiale unui alegător de către candidatul independent Serghei Sapunji din Chirsova”, se arată în raport. Deși CEC a decis să-i anuleze înregistrarea, Curtea de Apel Centru a anulat hotărârea Comisiei, apreciind că măsura nu avea o justificare factuală și juridică suficientă, iar Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul CEC, notează observatorii.
„La Novosiolovca, un singur candidat a participat la scrutinul pentru funcția de primar, iar la Delacău nu a fost înregistrat niciun participant la referendum, deși acesta fusese inițiat de consiliul sătesc.
În ziua alegerilor, observatorii au apreciat activitatea birourilor electorale cu calificativele „bună” și „foarte bună”. Au fost raportate două incidente: prezența candidatului PSRM din Hăsnășenii Mari în raza de 100 de metri a secției de votare, pentru o perioadă, fără a vota, și lipsa legitimației unui reprezentant al unui candidat independent la o secție din Chirsova.
Închiderea secțiilor și numărarea voturilor s-au desfășurat regulamentar. În două dintre cele opt secții monitorizate la numărare, din Cairaclia și Costești, nu a fost respectată procedura de prezentare a buletinelor de vot de către un singur membru al biroului electoral. La o secție din Tomai au fost identificate erori în completarea formulelor de verificare din procesul-verbal, fără afectarea rezultatelor votării”, se mai arată în raport.
Numărarea în paralel a voturilor a confirmat rezultatele preliminare prezentate de CEC, mai susțin observatorii.