Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

29 august 2026

Consilierul președintelui Zelenski: Rusia va încerca să provoace crize sociale în marile orașe din România

15 Dec. 2023, 16:53
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
15 Dec. 2023, 16:53 // În Lume //  Elena Putregai

Consilierul președintelui ucrainean Mihailo Podoliak a declarat, la Interviurile Digi24.ro, că atunci când există susținere pentru „calea pro-rusă, deschideți ușile către o tragedie în propria casă”. De asemenea, Podoliak a spus că „speculând unele dezbateri interne din România, Rusia va încerca să susțină unele partide pro-ruse, să le finanțeze, să organizeze, în primul rând, o criză socială, să corupă parte din elita politică și să provoace situații conflictuale reciproce pe străzile dintr-o serie de mari orașe”.

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24.ro: Domnule Podoliak, Rusia încearcă să se implice în treburile interne ale țărilor din UE și, implicit în politica internă din România. Într-un sondaj recent se arăta că circa 18% dintre români sunt în acord cu politicile Rusiei. Ce ați dori să transmiteți românilor și chiar oficialilor, căci avem senatori care susțin poziția Rusiei? Ce le spuneți politicienilor de la noi care se uită cu aprobare către Moscova, Rusia și Putin? 

Mihailo Podoliak: „Foarte simplu! Când alegeți calea pro-rusă, voi deschideți ușile către o tragedie în propria casă. Veți avea o economie distrusă, veți avea corupția la cote maxime, veți avea o implicare permanentă în procesul politic intern. Veți depinde de energia din Rusia, veți depinde de economia rusă.  Veți fi izolați de lume și veți fi umiliți mereu! Nu veți avea nici măcar onoare!  Federația Rusă trăiește doar ca o țară care vinde agresiunea, expansiunea, șantajul și dominarea. Federația Rusă nu poate propune parteneriate, ea dorește să conducă marionete. Imediat cum ați alege o poziție pro-rusă, veți renunța de bună voie la suveranitatea proprie și la ideea de a fi liberi.  Veți fi gata să trăiți într-un lagăr. Iată ce înseamnă! Veți trăi într-un lagăr de muncă forțată sau chiar într-un lagăr de concentrare care se va numi Federația Rusă. Nu veți avea pic de independență și nu veți putea decide singuri principiile și regulile propriei vieți. De aceea eu cred că îți urăști propria țară și interesele ei, dacă alegi în favoarea Federației Ruse. Federația Rusă nu a abandonat niciodată intențiile de a se implica în procesele interne din diferite țări, inclusiv din Ucraina. Mereu încearcă să stimuleze orice fel de stimulări negative în societate. Asta se întâmplă încă din prima zi de război și se întâmplă și astăzi. Ei mereu vor încerca să organizeze o lovitură de stat sau să creeze un conflict în societate, noi suntem pregătiți pentru asta. Mai mult decât atât, Federația Rusă mereu a lucrat foarte activ cu instrumentele propagandistice, răspândind fake news-uri, minciuni și propagandă și nu doar pe teritoriul Ucrainei”.

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24.ro: Pentru România anul 2024 este extrem de important pentru că aici vor fi patru rânduri de alegeri, de la europarlamentare, până la prezidențiale. Credeți că există riscul ca Rusia să se implice în treburile politice interne din România? Vă întreb pentru că tot mai multe publicații vorbesc despre încercările Rusiei de a se implica în alegerile de la noi sau din alte țări europene. Credeți că există acest risc? 

Mihailo Podoliak: „Putem spune, atunci când vorbim despre Rusia, nu despre încercări, ci despre implicarea directă. Rusia, prin varii mijloace, se implică în procesele politice interne din diferite țări. Spre exemplu, dacă vorbim despre Europa clasică, vorbim despre presiunea făcută cu ajutorul migranților.  Rusia, prin această presiune, primește creșterea popularității extremiștilor de dreapta și a partidelor care uneori chiar câștiga alegerile parlamentare, cum s-a întâmplat în Olanda.  La fel, speculând unele dezbateri interne din România, Rusia va încerca să se implice în procesul politic intern, să susțină unele partide pro-ruse, să le finanțeze, să organizeze proteste pe străzi. Să răspândească informații fake sau scheme tip kompromat”.

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24.ro: Va încerca să organizeze o criză socială? 

Mihailo Podoliak: „Bineînțeles! Rusia va încerca să organizeze, în primul rând, o criză socială, să corupă parte din elita politică și să provoace situații conflictuale reciproce pe străzile dintr-o serie de mari orașe.  Noi asta deja am văzut, împreună, întâmplându-se țara vecină, Moldova, la alegerile de acolo. Am văzut cât de agresiv s-a comportat Rusia acolo, am văzut cât de agresive au fost partidele pro-ruse.  Prin urmare, fără pic de îndoială, pentru Rusia este foarte important ca toată Europa să fie extrem de instabilă. Ca toată Europa să nu fie interesată în a găsi o soluție unanimă în legătură cu Federația Rusă”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
29 Aug. 2026, 17:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Aug. 2026, 17:45 // Slider //  Realitatea.md

Meta va plăti aproximativ 17,1 miliarde de dolari pentru a închide unul dintre cele mai ample litigii din Statele Unite privind siguranța copiilor pe internet. Acordul a fost acceptat de 47 de state americane, Districtul Columbia și mai multe teritorii și vine după o serie de înfrângeri suferite de companie în instanță.

În cadrul înțelegerii, compania care deține Instagram și Facebook s-a angajat nu doar să achite o sumă uriașă, ci și să introducă noi măsuri pentru protejarea utilizatorilor adolescenți.

Printre modificările anunțate se numără limitarea utilizării Instagram și Facebook de către adolescenți la două ore pe zi, oprirea funcției de derulare infinită și restricționarea utilizării platformelor în intervalul 00:00–06:00. De asemenea, notificările vor fi dezactivate în timpul orelor de școală, între 08:00 și 15:00.

Înțelegerea a fost negociată de noul director juridic al Meta, C.J. Mahoney, cu aprobarea personală a lui Mark Zuckerberg. Compania a încercat astfel să evite un proces federal de amploare în California, unde mai multe state susțineau că produsele Meta au fost concepute într-un mod care poate crea dependență și poate afecta sănătatea și siguranța copiilor.

Meta, presată de mai multe înfrângeri în instanță

Presiunea asupra companiei a crescut după ce Meta a pierdut două procese importante în luna martie. Într-unul dintre cazuri, compania a fost acuzată că platformele sale au contribuit la problemele de sănătate mintală ale utilizatorilor tineri. Ulterior, pe 10 august, o curte federală de apel a respins încercarea Meta de a bloca procesele invocând protecția oferită de Secțiunea 230 din legislația americană și Primul Amendament.

În procesul de la Oakland, statele solicitau penalități care puteau ajunge la aproximativ 200 de miliarde de dolari, precum și modificări ale platformelor. În cele din urmă, cele 47 de state participante au acceptat acordul. Texasul, care nu s-a alăturat inițial înțelegerii, a ajuns ulterior la un acord separat cu Meta, în valoare de aproximativ un miliard de dolari, însoțit de măsuri similare pentru protecția tinerilor.

Meta se confruntă însă în continuare cu mii de alte procese intentate de adolescenți, familii și districte școlare. Un alt proces major este programat pentru luna octombrie, în California. Compania susține că are în continuare încredere că poate câștiga aceste litigii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange