Guvernul olandez a decis să pregătească primele 18 avioane de luptă F-16 pentru livrarea în Ucraina, a declarat vineri, 22 decembrie 2023, prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Livrarea de F-16 este unul dintre cele mai importante elemente ale acordurilor încheiate privind sprijinul militar pentru Ucraina”, a spus Rutte.
Președintele Volodimir Zelenski a mulțumit Olandei pentru decizie și pentru sprijinul națiunii în deschiderea discuțiilor dintre Ucraina și UE privind aderarea Kievului la bloc. Armata ucraineană a decis să se baricadeze în tranşee în faţa unei ierni lungi şi grele pentru a frâna actuala ofensivă rusă pe toate fronturile şi a nu pierde mai mult teritoriu, scrie protv.ro.
„Unităţile Serviciului Statal de Transporturi Speciale construiesc fortificaţii în zonele desemnate”, a informat Statul Major ucrainean.
Aceste construcţii fortificate amintesc de tactica pe care însăşi armata rusă a folosit-o în timp ce era ameninţată de contraofensiva ucraineană, tactică ce s-a dovedit apoi a fi una de succes şi este cunoscută ca „linia Surovikin”, numele generalului rus artizan al acestei defensive, dar între timp căzut în dizgraţie după ce a fost suspectat că ar fi sprijinit în iunie rebeliunea mercenarilor Wagner conduşi de Evgheni Prigojin.
