Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

15 august 2026

Ţările UE au distrus vaccinuri anti-Covid-19 de 4 miliarde de euro

24 Dec. 2023, 18:01
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
24 Dec. 2023, 18:01 // Economie //  Elena Putregai

Cel puţin 215 milioane de doze de vaccin anti-Covid achiziţionate de ţările UE în perioada de vârf a pandemiei au fost aruncate între timp, arată o analiză Politico, care estimează costul la 4 miliarde de euro. Analiza se bazează pe date incomplete, pentru că unele ţări au refuzat să le facă publice, mai precizează publicația. În fruntea clasamentului se află Estonia, care a aruncat la gunoi mai mult de o doză de vaccin pe cap de locuitor, urmată îndeaproape de Germania, care a aruncat şi cel mai mare volum brut de fiole.

Analiza Politico arată că peste 200 de milioane de vaccinuri anticoronavirus nedorite au fost aruncate la gunoi, dar acest volum este aproape sigur o subestimare.

Calculele Politico se bazează pe cifrele din 19 ţări europene – 15 ţări, între care România, au furnizat cifre direct, iar în cazul a patru, volumele au fost raportate de presa locală.

Unele cifre datează chiar din această lună, dar cele mai vechi datează din decembrie 2022. De la aprobarea primelor vaccinuri împotriva coronavirusului SARS-CoV-2, la sfârşitul anului 2020, ţările UE au primit în mod colectiv 1,5 miliarde de doze (mai mult de trei pentru fiecare persoană din Europa).

Multe dintre acestea zac acum în depozitele de deşeuri de pe continent. Calculele bazate pe datele disponibile arată că ţările UE au aruncat în medie 0,7 vaccinuri pentru fiecare membru al populaţiei lor.

În fruntea clasamentului se află Estonia, care a aruncat la gunoi mai mult de o doză (1,10) pe cap de locuitor, urmată îndeaproape de Germania (0,98), care a aruncat şi cel mai mare volum brut de fiole.

În acest clasament, România este sub media europeană, pe locul al 13-lea, cu 0,51 de doze de vaccin aruncate raportat la cap de locuitor, iar ultimul loc (din cele 19 posibile) este ocupat de Irlanda, cu 0,16 doze. Dacă această rată medie de risipă ar fi proiectată în restul UE, aceasta ar însemna peste 312 milioane de vaccinuri distruse, notează Politico.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe de altă parte, numărul de vaccinuri irosite tinde să corespundă cu mărimea ţărilor, ca cifre absolute Germania având 83 de milioane de doze aruncate, iar Luxemburg puţin sub jumătate de milion. În clasamentul întocmit după acest criteriu, România este pe locul al cincilea, cu 9.777.126 de doze aruncate.

Polonia şi Franţa, ţări mai mari decât România, au refuzat să comunice datele. Nu este uşor de descoperit câte vaccinuri au fost aruncate. Unele guverne, inclusiv Franţa, a doua cea mai populată ţară din UE, sunt reticente în a dezvălui amploarea risipei. Iar pe măsură ce trece timpul, cifrele nu mai sunt de actualitate, numărul real de vaccinuri aruncate fiind probabil mult mai mare, menţionează Politico.

Germania, de exemplu, a furnizat cifrele sale privind vaccinurile aruncate în iunie – la momentul respectiv, avea alte 120 de milioane de vaccinuri care stăteau în depozit.

De asemenea, producătorii de vaccinuri au introdus de atunci versiuni mai noi, adaptate la cele mai recente variante de coronavirus, ceea ce face ca vaccinurile mai vechi să fie depăşite şi să aibă mai multe şanse de a fi aruncate, explică publicaţia de la Bruxelles.

Cât costă vaccinurile aruncate

Politico estimează valoarea celor 215 milioane de vaccinuri irosite la peste 4 miliarde de euro, pe baza preţurilor vaccinurilor raportate în mass-media (acestea nu au fost făcute publice).

Pentru ţările care au raportat doar numărul total de vaccinuri distruse, fără a le defalca pe tipuri de vaccinuri, Politico a folosit un preţ mediu ponderat de 19,39 euro, calculat pe baza datelor furnizate de ţările care au oferit o defalcare.

Din nou, această cifră este aproape sigur un minim. Dar chiar şi 4 miliarde de euro reprezintă o sumă considerabilă, egală cu un proiect mare de infrastructură sau cu cheltuielile anuale de sănătate ale Croaţiei. Multe dintre vaccinurile în cauză au fost achiziţionate în perioada de apogeu a pandemiei, în 2021, când UE, SUA şi Regatul Unit se străduiau să asigure un număr limitat de doze.

În acea perioadă de frenezie, UE a încheiat cel mai mare contract de achiziţionare a 1,1 miliarde de doze de la Pfizer şi BioNTech, reminteşte publicaţia. Este uşor să uităm cât de nesigure erau lucrurile în 2021, iar acordul UE a fost lăudat la vremea respectivă. Dar atât volumul, cât şi momentul acordului s-au dovedit a fi problematice.

Ţările au fost blocate în cumpărarea de doze chiar şi atunci când pandemia s-a diminuat, în timp ce eforturile de a dona injecţiile în exces ţărilor terţe au fost zădărnicite de scăderea cererii şi de problemele logistice, mai punctează Politico.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
15 Aug. 2026, 12:51
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Aug. 2026, 12:51 // Slider //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova a înregistrat una dintre cele mai vizibile deteriorări în clasamentul internațional al riscului și rezilienței investiționale. Țara noastră a ajuns pe locul 101 în ediția specială din mai 2026 a Global Investment Risk and Resilience Index (GIRRI), realizat de Henley & Partners în parteneriat cu AlphaGeo, scrie BANI.MD.

Comparativ cu poziția ocupată anterior, Moldova a pierdut 19 locuri și a coborât de pe poziția 82 pe 101.

Clasamentul analizează capacitatea statelor de a face față șocurilor economice și geopolitice și riscurile cu care se confruntă investitorii. Ediția din mai 2026 ia în calcul inclusiv semnale recente de piață și modificarea percepției investitorilor în urma turbulențelor geopolitice.

Indicele este construit pe două componente. Este vorba de riscul și reziliența și utilizează aproape 3.000 de puncte de date, grupate în 13 indicatori. Sunt evaluate, între altele, vulnerabilitățile economice și geopolitice, dar și capacitatea instituțiilor și economiei de a absorbi și de a se adapta la șocuri.

Cu cât o țară ocupă o poziție mai bună în clasament, cu atât aceasta este considerată, în general, mai puțin riscantă și mai rezilientă din perspectiva investițiilor.

În regiune, diferențele sunt mari. De exemplu, România se află mai sus decât Republica Moldova, în timp ce mai multe state din Europa de Est și Asia Centrală se regăsesc în zona mediană sau inferioară a clasamentului.

La nivel mondial, primele poziții sunt dominate de economii caracterizate prin stabilitate instituțională și economică ridicată. Elveția conduce clasamentul, urmată de Danemarca, Norvegia, Singapore și Suedia.

Autorii GIRRI precizează că ediția specială din mai 2026 reflectă schimbările produse în percepția riscului după recentele șocuri geopolitice. Metodologia combină reziliența structurală pe termen lung cu semnale de piață pentru a arăta cât de capabile sunt economiile să reziste unor perioade de instabilitate.

Coborârea Moldovei până pe locul 101 indică astfel o deteriorare a poziției relative a țării pe harta globală a riscului investițional, într-un moment în care competiția pentru atragerea și protejarea capitalului devine tot mai dependentă de stabilitatea economică, instituțională și geopolitică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking