Ucrainenii s-ar putea confrunta cu o teroare de o amploare nemaiîntâlnită în Europa de la epoca totalitară din secolul XX.

Cu contraofensiva Ucrainei în stagnare și Congresul SUA în impas din cauza ajutorului militar crucial, unii analiști au început să ridice spectrul unui punct de cotitură în război care ar putea duce la o înfrângere a Ucrainei. Deși situația de pe teren este încă departe de a fi gravă, ea s-ar putea deteriora rapid în absența unei infuzii semnificative de sprijin militar al SUA pentru Ucraina, scrie Adrian Karatnycky, membru al Atlantic Council, într-o analiză pentrut Foreign Policy.

Consecințele unei înfrângeri ucrainene trebuie să fie pe deplin înțelese. Consecințele geopolitice probabile sunt ușor de anticipat. Înfrângerea unei țări susținute de Occident ar încuraja Rusia și alte state revizioniste să schimbe alte granițe cu forța. O victorie a Rusiei i-ar înspăimânta pe vecinii europeni ai Rusiei, ducând posibil la un colaps al securității colective europene, deoarece unele țări aleg linișterea, iar altele se reînarmează masiv. China, de asemenea, ar concluziona că Taiwanul nu se poate baza pe sprijinul susținut al SUA.

Într-adevăr, efectele de undă ale indeciziei SUA au început deja: într-o mișcare care amintește de anexarea ilegală de către Rusia a mai multor regiuni ale Ucrainei, Venezuela a revendicat luna aceasta mai mult de jumătate din Guyana vecină.

Mulți analiști au descris deja aceste riscuri de securitate de anvergură. Pentru a înțelege soarta probabilă a Ucrainei dacă Rusia va întoarce valul, cel mai bun loc de a începe este ceea ce spun rușii.

Pe 8 decembrie, președintele rus Vladimir Putin a precizat că, în opinia sa, statul ucrainean nu are viitor. Pe 5 decembrie, el și-a exprimat intenția de a „reeduca” poporul ucrainean, vindecându-l de „rusofobie” și „falsificări istorice”. Pe 12 noiembrie, fostul prim-ministru rus Dmitri Medvedev a clarificat apetitul Rusiei: „Odesa, Nikolaev, Kiev și, practic, orice altceva nu este deloc Ucraina”. Este „evident”, a postat el pe Telegram, că președintele ucrainean Volodimir Zelenski este un „uzurpator”, că limba ucraineană este doar un „dialect bătrân” al rusului și că Ucraina „NU este o țară, ci teritorii colectate artificial”. Alți propagandiști ai regimului susțin că statul ucrainean este o boală care trebuie tratată, iar ucrainenii o societate care trebuie „deparazitată”

Mai explicit, televiziunea de stat extrem de cenzurată a Rusiei a promovat, în ultimii doi ani, în mod constant violul ucrainenilor, înecarea copiilor, nivelarea orașelor, eradicarea elitei ucrainene și exterminarea fizică a milioane de ucraineni. Pentru o imagine excelentă a acestor și altor declarații, Russian Media Monitor a alcătuit o colecție obligatorie de scurte clipuri de la televiziunea rusă, completate cu subtitrări în engleză. Această campanie coordonată nu este o fanfară, ci un prevestitor a ceea ce îi așteaptă pe poporul ucrainean. În aceste remarci, putem vedea contururile atrocităților care îi așteaptă pe ucraineni sub o ocupație rusă totală sau aproape totală.

De asemenea, putem proiecta efectul unei victorii ruse din atrocitățile care sunt deja răspândite în teritoriile ocupate de ruși. Potrivit surselor oficiale ucrainene, aproape 2 milioane de ucraineni au fost deja îndepărtați din casele și comunitățile lor din zonele ocupate și relocați în Rusia, fie temporar, fie definitiv. Alte estimări variază între 1,6 milioane și 4,7 milioane. Comisarul rus pentru copii, Maria Lvova-Belova, a declarat că peste 700.000 de copii ucraineni au fost duși din Ucraina în Rusia din februarie 2022; aproape 20.000 dintre acestea sunt cunoscute autorităţilor ucrainene pe nume. Transferul copiilor din țara lor de origine și interzicerea accesului la limba și cultura lor nu este doar o crimă de război recunoscută la nivel internațional. O astfel de asimilare forțată este, de asemenea, definită de Convenția ONU privind genocidul ca un act genocid. Acesta este motivul pentru care Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare a lui Lvova-Belova.

Rusia nu numai că elimină regiunile ocupate de ucraineni, ci și le înlocuiește cu coloniști ruși – o continuitate tragică cu practicile imperiale sovietice și ruse de deportare sistemică, colonizare și rusificare. În orașul ucrainean Mariupol, unde avansul rusesc a ucis zeci de mii de civili și a distrus 50% din fondul de locuințe al orașului, au fost construite recent câteva clădiri noi. Unele dintre acele locuințe sunt oferite spre vânzare, rușii care furnizează bunuri imobiliare la prețuri avantajoase.

Sudul parțial ocupat al Ucrainei oferă o imagine clară a tehnicilor folosite de forțele de ocupație pentru a stabili autoritatea. Un raport Human Rights Watch din iulie 2022 documentează un model de tortură, dispariții și detenție arbitrară în regiune. Cetăţenii au suferit torturi în timpul interogatoriului, inclusiv bătăi, electroşocuri şi privare senzorială. Câțiva prizonieri au murit din cauza torturii, iar un număr mare a dispărut pur și simplu. Printre victime se numără oficiali locali, profesori, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina, activiști ai ONG-urilor și membri ai apărării teritoriale a Ucrainei. Există, de asemenea, o cantitate masivă de informații colectate de monitorii drepturilor omului și de jurnaliști despre funcționarea lagărelor de filtrare și de detenție.

Îndoctrinarea politică și militarizarea tinerilor sunt deja caracteristici cheie ale vieții sub ocupația rusă. Bannerele politice și afișele care promovează patriotismul rus sunt omniprezente în regiunile ocupate. Noile manuale pentru copii șterg istoria Ucrainei și propovăduiesc ura față de conducerea Ucrainei. Limba ucraineană este îndepărtată dintr-o mare parte din sistemul de învățământ și retrogradată în statutul său colonial ca un dialect ciudat care nu reprezintă altceva decât o cultură regională care dispare treptat, care va fi în curând inclusă în curentul rusificat.

Deja, milioane de ucraineni au avut viețile distruse într-un fel sau altul de ocupația monstruoasă a Rusiei. Dacă Rusia și-ar finaliza cucerirea, ar fi un multiplu al acestui număr. După aproape un deceniu de război împotriva Rusiei, ucrainenii sunt uniți și extrem de mobilizați în apărarea granițelor țării lor, a democrației, a culturii și a limbii, la care mulți vorbitori ucraineni de rusă au trecut de dezgust față de invazia Moscovei. Ucrainenii au fost înfuriați și radicalizați de crimele de război ale Rusiei și de distrugerea orașelor și caselor lor. Ei s-au oferit voluntari pentru a sprijini efortul de război, milioane au contribuit cu fonduri pentru a sprijini armata și chiar mai mulți au apelat la rețelele de socializare pentru a-și dezvălui și a-și înregistra public furia față de Putin și statul rus.

Asta nu numai că ar face orice cucerire brutală și sângeroasă. În cazul în care Ucraina ar pierde, aproape toată societatea ucraineană ar trebui pedepsită, reprimată, redusă la tăcere sau reeducată, dacă ocupația este de a înăbuși rezistența și de a absorbi țara în Rusia. Din acest motiv, o preluare rusă ar fi însoțită de arestări în masă, detenții pe termen lung, deportări în masă în inima Rusiei, lagăre de filtrare pe scară largă și teroare politică. Dacă apare o insurgență serioasă, nivelul represiunii nu va face decât să se lărgească și să se adâncească.

#razboi

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.