Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

„Șmecheria” votată de deputați: Procurorul general va fi ales în baza votului majorității membrilor CSP

28 Dec. 2023, 17:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
28 Dec. 2023, 17:11 // Actualitate //  Realitatea.md

Procurorul general al Republicii Moldova va fi ales în baza votului majorității membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Un PROIECT de lege care prevede excluderea obligativității punctajelor a fost votat, în prima lectură, de 57 de deputați. Menționăm că la votarea în plen, trei parlamentari s-au abținut de la vot. Este vorba de deputații PAS, Sergiu Lazarencu și Olesea Stamate, dar și deputatul independent Gaik Vartanean.

Prin urmare, candidații la funcția de procuror general vor fi evaluați de către fiecare membru al Consiliului Superior al Procurorilor în funcție de pregătirea și abilitățile profesionale, de integritatea și alte calități personale ale candidaților. Candidatul care va acumula cel mai mare număr de voturi, dar nu mai puțin de jumătate din numărul membrilor prezenți în cadrul unei ședințe cu cvorum, va fi propus Președintelui Republicii Moldova pentru a fi numit în funcția de procuror general. În cazul în care niciun candidat nu va acumula numărul necesar de voturi, va fi organizat un concurs repetat.

„Desemnarea câștigătorului la funcția de procuror general prin votul membrilor CSP va fi cea mai democratică și corectă modalitate de selecție. Aspectul privind evaluarea și desemnarea câștigătorului concursului este lăsată la discreția Consiliului Superior al Procurorului, care, prin regulament, aprobă modul de desfășurare a concursului”, a menționat deputatul Igor Chiriac, autorul proiectului de lege.

În prezent, procurorul general este desemnat în baza punctajului acordat de fiecare membru CSP. Proiectul de lege, prin care se modifică procedura de stabilire a candidaților la funcția de procuror general, va fi propus spre adoptare în a doua lectură în plenul Parlamentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim între timp că Republica Moldova va avea în curând un nou procuror general, funcție deținută în prezent de Ion Munteanu. Noii membri ai CSP urmează să spună „STOP CONCURS” în ziua de vineri, 29 decembrie curent, și să anunțe un câștigător.

VIDEO Moldova, tot mai aproape să aibă un Procuror General. Ce decizie au luat astăzi membrii CSP

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:05
 // Categoria: Sport // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:05 // Sport //  Ana Panaguța

Judocanul moldovean Ciprian Gribineț a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U23, desfășurat la Napoli, Italia.

Sportivul a urcat pe podium după ce a obținut patru victorii în categoria de greutate de 81 kg. Acesta i-a învins pe elvețianul Thien Oulevey, spaniolul Inaki Merchtan, sârbul Vasilije Grujicic și bulgarul Hristo Valkov. Singura înfrângere a fost în fața turcului Erman Gurgen.

Medalia de la Napoli completează un an cu rezultate importante pentru Ciprian Gribineț. În acest an, judocanul a mai obținut medalia de argint la competiția European Open de la Tallinn.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!