Prețul vieții omenești – în mâinile chirurgului. Afirmă doctorul Gheorghe Anghelici, fost profesor, doctor habilitat în științe medicale, Directorul clinicii ”Constantin Țibîrnă” din cadrul spitalului Sfânta Treime, lucrător al Universității de Medicină ”Nicolae Testemițanu”, catedra de chirurgie. Este invitatul lui Mihail Popescu – speaker, business trainer, expert în domeniul HR și fondator Rarepeople, la emisiunea „Crezul eroului”. Interviul va fi difuzat vineri, 29 decembrie, la ora 19:00 și redifuzat duminică, 31 decembrie, la 10:00, la RLIVE TV.
Printre cele mai importante subiecte abordate vor fi: care este istoria ce stă în spatele dragostei față de profesia medicală și de ce anume a ales chirurgia? Rădăcinile aristocratice ce se trag din nobilime și cele ce se trag din gospodarii de la țară, s-au cristalizat în omenie – valoarea fundamentală de care se bazează în viață. Bunica, care anual făcea câte 2 tone de vin, după 70 de ani a trecut de la consumul de vin la cel de suc de roșii. Istorii de la facultate – cel mai elegant băiat de la curs, cu 4 halate albe, cusute de bunica. Valorile generațiilor actuale: ”dacă el umblă în dreaduri, nu înseamnă că este om rău”. Căile minim invazive de tratament chirurgical – tehnologie disponibilă și în Moldova. Programarea psiho-emoțională a pacienților o realitate din viață: cazuri reale de deces și de autovindecare din practica medicului chirurg Gheorghe Anghelici.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Partenerul general al proiectului este Cartierul Cluj în Chișinău – www.cartiercluj.md. Aceasta va fi o ZONĂ REZIDENȚIALĂ CU INFRASTRUCTURĂ COMPLETĂ. Pe teritoriul complexului, pe lângă clădiri rezidențiale, 3 grădinițe, o școală nouă, un spital, stadion propriu, 2 terenuri de sport, mall propriu, spații pentru centre comerciale, magazine alimentare, farmacii, saloane de înfrumusețare, săli de sport, se vor construi cafenele și restaurante.
Parteneri de proiect:
- Educație în afaceri www.e-mba.md
- Plasare de publicitate exterior – www.ooh.md
- Magazin online www.enot.md
- Despre prezentatorul emisiunii Popescu Mihail https://popescumihail.com/
- Traininguri, evenimente, teambuildinguri și soluții HR https://rarepeople.co/

