Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO Globurile de Aur 2024: „Oppenheimer”, cel mai bun film. Lista completă a premiilor

08 Ian. 2024, 08:51
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
08 Ian. 2024, 08:51 // În Lume //  Redacția Realitatea

Cea de-a 81-a ediţie a Globurilor de Aur s-a desfăşurat noaptea trecută la Beverly Hills într-un nou format. Drama Oppenheimer a obținut patru premii, în timp de Barbie a luat două trofee, unul fiind premiul la o nouă categorie: pentru succes de box-office.

Drama istorică „Oppenheimer” a dominat premiile Globul de Aur 2024, iar comedia gotică „Poor Things” a luat fața superproducției „Barbie” de astă vară.

Christopher Nolan a câștigat primul său Glob de Aur pentru cel mai bun regizor pentru această peloiculă, care a fost distribuită de Universal Pictures.

„Sunt atât de încântată că Chris a fost recunoscut pentru că eu cred că ceea ce face el nu seamănă cu nimic din ceea ce face oricine altcineva”, a declarat pe scenă Emma Thomas, producătoarea filmului „Oppenheimer”. Ea a spus că Nolan, care este soțul ei, „scoate ce e mai bun din oameni fiind el însuși cel mai bun”.

„Poor Things”, cu Emma Stone în rolul unei femei decedate reînviate de oamenii de știință, a câștigat premiul pentru cel mai bun film muzical sau comedie. Stone a fost, de asemenea, declarată cea mai bună actriță într-o comedie de film sau musical.

Experții în premiile Globul de Aur se așteptau ca cel mai bun film muzical sau comedie să revină „Barbie”, povestea de emancipare a femeilor inspirată care a ajuns în fruntea clasamentelor de box-office 2023 și a intrat în seara galei cu nouă nominalizări.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Barbie” a plecat acasă cu doar două premii, pentru cântecul „What Was I Made For” al lui Billie Eilish și pentru o nouă categorie numită realizare cinematografică și de box office, creată pentru filmele de mare audiență.

 

Lista premiilor atribuite la cea de-a 81-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur, desfăşurată duminică seară la Beverly Hills, Los Angeles.

CINEMATOGRAFIE:

Cel mai bun film – dramă: „Oppenheimer”

Cel mai bun film – comedie/musical: „Poor Things”

Cel mai bun regizor: Christopher Nolan („Oppenheimer”)

Cel mai bun actor într-un film-dramă: Cillian Murphy, („Oppenheimer”)

Cel mai bun actor într-un film – comedie/musical: Paul Giamatti, („The Holdovers”)

Cea mai bună actriţă într-un film – dramă: Lily Gladstone, („Killers of the Flower Moon”)

Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/musical: Emma Stone, („Poor Things”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Robert Downey Jr. („Oppenheimer”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Da’Vine Joy Randolph, („The Holdovers”)

Cel mai bun scenariu: Justine Triet şi Arthur Harari („Anatomy of a Fall”)

Coloană sonoră: „Oppenheimer”

Cel mai bun cântec original: „What Was I Made For?” („Barbie”)

Cel mai bun film străin: „Anatomy of a Fall” (Franţa)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „The Boy and the Heron”

Performanţă în domeniul Cinematografiei şi în box office: „Barbie”

TELEVIZIUNE:

Cel mai bun serial-dramă: „Succession”

Cel mai bun serial – comedie/musical: „The Bear”

Cel mai bun actor într-un serial-dramă: Kieran Culkin („Succession”)

Cel mai bun actor într-un serial – comedie/musical: Jeremy Allen White („The Bear”)

Cea mai bună actriţă într-un serial-dramă: Sarah Snook („Succession”)

Cea mai bună actriţă într-un serial-comedie/musical: Ayo Edebiri („The Bear”)

Cea mai bună miniserie/lungmetraj TV: „Beef”

Cel mai bun actor în rol secundar: Matthew Macfadyen, („Succession”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Elizabeth Debicki, („The Crown”)

Cel mai bun actor într-o miniserie/lungmetraj TV: Steven Yeun, („Beef”)

Cea mai bună actriţă într-o miniserie/lungmetraj TV: Ali Wong, („Beef”)

Cel mai bun număr de stand-up comedy în televiziune: Ricky Gervais, („Armageddon”).

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!