Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0.0879%
  • USD
    17.2686
    0.1181%
  • RUB
    0.2046
    -1.2219%
  • RON
    3.8327
    0.0104%
  • UAH
    0.3865
    0.2329%

Toate știrile

26 august 2026

Investigație RISE. Oleg Popșoi – agentul imobiliar de la șefia Întreprinderii MoldATSA

11 Ian. 2024, 10:06
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Ian. 2024, 10:06 // Actualitate //  Realitatea.md

Pe 18 decembrie 2023, Agenția Proprietății Publice (APP) l-a numit în funcția de administrator interimar al Întreprinderii de Stat MoldATSA pe Oleg Popşoi, consilier local la Durleşti şi candidat PAS la funcţia de primar de Durlești, la localele din noiembrie 2023. Numirea sa a generat discuţii, dar şi ridică multe semne de întrebare, pentru că va conduce o întreprindere de stat strategică, care este responsabilă de furnizarea serviciilor de navigație a aeronavelor ce execută zboruri în spațiul aerian al Republicii Moldova, scrie rise.md.

Datele publice arată că mai multe întreprinderi strategice ale statului au acum administratori interimari: de la Energocom şi Moldelectrica, la Termoelectrica sau Aeroportul Internaţional Chişinău.

DOC La întreprinderea „MoldATSA” ar fi fost numit un nou director! Cine se presupune că va ocupa această funcție

Sursa citată scie că scurtul său CV, publicat pe portalul durlesti.primariamea.md, nu oferă o imagine clară a activităţii lui Oleg Popşoi, 33 de ani, el indicând că a absolvit Colegiul Financiar-Bancar, în 2010, şi Institutul Internaţional de Management, în 2014, şi că a muncit în Chișinău ca administrator la restaurantul Plovdiv (2012-2015) şi la cafeneaua Foca-Loca (2015-2017), iar din 2017 este antreprenor.

Ghenadie Vasilache de la Serviciul de presă al Agenţiei Proprietăţii Publice nu a putut să ofere mai multe informaţii despre Oleg Popşoi, menţionând doar că el a fost numit temporar în această funcţie şi că, în scurt timp, va fi organizat un concurs pentru selectarea unui director general.

„Decizia de a-l numi pe domnul Oleg Popșoi temporar în calitate de administrator al întreprinderii a fost una echilibrată, deoarece întrunește toate cerințele pentru perioada de tranziție. Susținem transparența și, odată cu demararea unui concurs de angajare, APP va comunica public la subiect”, promite autoritatea publică într-un răspuns oferit ulterior.

CARIERA: DE LA PAZNIC LA ADMINISTRATOR DE CAFENEA

Peste doi ani îl găsim ca tipăritor-imprimator la firma Choice Advertising Agency SRL, la moment lichidată. Şi aici s-a reţinut doar două luni. În septembrie 2011, este angajat ca administrator de sală la Rom-Com-Cereal SRL, și ea la moment lichidată, unde munceşte 11 luni, până pe 31 iulie 2012.

Peste două luni este angajat în calitate de paznic de barieră la Întreprinderea de Stat „Protecția Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”. Va munci exact o lună de zile, după care, în decembrie 2012 şi ianuarie 2013, va activa ca administrator şi administrator de sală la firma Caimanat SRL.

Peste aproape jumătate de an, este angajat în calitate de director de producţie la firma Betix-Lux SRL (cafeneaua Foca-Loca). Aici va munci doi ani şi o lună şi jumătate, până la finele lunii septembrie 2015. În acelaşi timp, în decursul lunii octombrie 2014, va fi angajat şi la Consulting Global Stock SRL, fără a fi indicată funcţia.

După anul 2015, iarăşi apare o pauză de aproape doi ani, ca, în septembrie-decembrie 2017, să muncească în calitate de consultant la agenţia imobiliară Prida Stil SRL.

În CV-ul expediat RISE Moldova, Oleg Popşoi menţionează că, din ianuarie 2016 şi până în decembrie 2019, a fost director de vânzări la agenţia Pro Imobil, dar în registrele oficiale nu apare nicio informație că el a activat acolo și că ar fi fost remunerat. Totodată, din ianuarie 2019 şi până la finele lui 2021, menţionează că este antreprenor la Everest-Construct. Mai departe nu există informaţii că Oleg Popşoi ar fi fost angajat oficial undeva până în decembrie 2023, când ajunge administrator interimar la Moldatsa.


AVERE DIN TRANZACŢII IMOBILIARE

În toamna lui 2019, Oleg Popşoi este ales consilier local la Durleşti din partea Blocului ACUM şi depune, în decembrie 2019, declaraţia de avere şi interese, care însă este practic goală, el indicând zero venituri, niciun loc de muncă și un autoturism Toyota Prius, dobândit în 2018. Aceeaşi situaţie şi în declaraţia anuală pentru 2019, deşi acolo apar deja trei autoturisme Toyota, fiecare cu valoarea de 100 de mii de lei.

În declaraţia de avere şi interese pentru anul 2020, indică un venit de 4.400 lei din activitatea de consilier local şi o indemnizaţie pentru copil de 42 de mii de lei, primită de soţia sa Xenia. În declaraţie apare deja şi un camion Ford, fabricat în 2011, dar dobândit în 2020, estimat la 80 de mii de lei.

Totodată, declară că deţine câte ½ din două loturi de teren: unul de 14,1 hectare, estimat la 281.196 lei, iar al doilea de 0,601 hectare, evaluat la 283.370 lei.

Pentru anul 2021, în afară de indemnizaţia de consilier local de 7.300 lei, declară şi un venit de 600 de mii lei din vânzarea unor bunuri imobile. Astfel, din declaraţie dispar cele două terenuri intravilane indicate în declaraţia pentru anul 2020, dar şi cele două automobile.

În schimb apare un mic lot intravilan de aproximativ trei ari, estimat la 140.000 lei, şi ½ dintr-o casă de 123,7 metri pătraţi, în declarația de avere indicând că este evaluată la jumătate de milion de lei și că are o valoare de piață de 600 de mii de lei (ceva mai mult de 30 de mii de euro), cu specificaţia că a construit-o personal.

INVESTIGAȚIA INTEGRALĂ, pe RISE.MD.

Realitatea Live

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
26 Aug. 2026, 16:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Aug. 2026, 16:00 // Slider //  Daniela Baranovschi

Un angajat al Aeroportului din Frankfurt a murit de malarie, după ce un focar rar a dus la infectarea a șase angajați cu această boală gravă transmisă prin înțepătura țânțarilor. Se crede că țânțarii au ajuns pe cel mai aglomerat aeroport din Germania cu un avion, potrivit autorităților germane.

Ceilalți cinci angajați infectați primesc tratament medical, a declarat un purtător de cuvânt al operatorului aeroportului Fraport.

La aeroport au fost instalate capcane, iar țânțarii capturați vor fi analizați în laborator pentru a se stabili specia și originea acestora.

Moartea angajatului, confirmată

 

„Din păcate, trebuie să confirmăm că un angajat a murit în urma infecției. Le-am oferit tuturor angajaților informații complete și îi încurajăm să consulte un medic dacă prezintă simptome”, a declarat purtătorul de cuvânt al Fraport pentru BBC, transmite Mediafax.

 

În iulie s-a relatat că focarul implica patru angajați infectați.

Institutul Robert Koch, agenție federală a guvernului german și institut de cercetare pentru controlul bolilor și sănătatea publică, a anunțat anterior că cei patru angajați s-au îmbolnăvit între 4 și 6 iulie și că țânțarii au fost aduși cu un avion.

Institutul a precizat că malaria afectează în Germania aproape exclusiv persoanele care călătoresc pe distanțe lungi și care s-au infectat în regiuni în care boala este endemică. Transmiterea malariei într-un aeroport german este rară.

 

„Lipsa unui istoric de călătorie poate duce la întârzierea diagnosticului. Un diagnostic întârziat crește riscul unei evoluții severe a bolii”, a precizat institutul în buletinul său epidemiologic.

 

Un alt caz de malarie a afectat aeroportul în 2023

Ultimul caz de malarie transmisă într-un aeroport a fost în 2023, tot pe Aeroportul din Frankfurt, a mai precizat institutul.

BBC a contactat Departamentul de Sănătate Publică din Frankfurt, care coordonează ancheta privind focarul, pentru a solicita un punct de vedere.

Malaria este o boală transmisă oamenilor prin înțepătura anumitor tipuri de țânțari și este întâlnită în principal în țările tropicale, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Infecția, care poate fi prevenită și tratată, este provocată de un parazit și nu se transmite de la o persoană la alta. Simptomele pot fi însă ușoare sau pot pune viața în pericol.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”