Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

NATO: Reacţii după ratificarea aderării Suediei de către parlamentul turc

24 Ian. 2024, 08:42
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
24 Ian. 2024, 08:42 // În Lume //  Redacția Realitatea

Parlamentul turc a aprobat cu o majoritate covârşitoare, aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică, premierul ungar, Viktor Orban, invitându-l pe omologul său suedez la Budapesta pentru a încerca să înlăture ultimele obstacole în calea intrării ţării nordice în NATO, scrie AFP.

Votul parlamentului turc pune capăt celor 20 de luni de negocieri care au pus la încercare răbdarea aliaţilor occidentali ai Ankarei, dornici să facă front unit împotriva Moscovei în contextul invaziei Ucrainei.

Premierul suedez, Ulf Kristersson, a salutat „încă un pas” către aderarea ţării sale la NATO.

La rândul său, Washingtonul a „salutat” ratificarea de către parlamentul turc a aderării Suediei la NATO, a declarat marţi consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe.

„Era o prioritate importantă pentru preşedintele” american Joe Biden, a reamintit Jake Sullivan într-o declaraţie pe reţeaua socială X (fostă Twitter), adăugând: „Suedia este un partener solid şi competent a cărui apartenenţă la NATO întăreşte atât Statele Unite, cât şi alianţa” transatlantică de apărare.

La fel şi secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, care a cerut Ungariei să finalizeze „ratificarea naţională cât mai repede posibil”. Aderarea Suediei „face NATO mai puternică şi ne întăreşte securitatea”, a adăugat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Viitoarea aderare a Suediei, ca şi cea a Finlandei care a avut loc deja, va consolida şi mai mult Alianţa Atlantică„, a făcut cunoscut purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit.

Este „o reacţie directă la războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei”, a amintit el.

Iar pentru ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, aderarea Suediei la NATO va face ţările nordice „mai sigure”. Ungaria rămâne acum singura refractară. Viktor Orban cere de luni de zile „respect” din partea Suediei, a cărei politică de „denigrare” şi remarci regulate cu privire la deriva autoritară a ţării din Europa Centrală le denunţă.

În lipsa unui semnal din partea lor şi sub presiunea partenerilor săi din NATO, liderul naţionalist a încercat să preia conducerea.

În scrisoarea sa el a menţionat necesitatea „construirii unei încrederi reciproce solide” printr-un „dialog politic mai intens”.

„În cursul summitului de la Madrid de anul trecut, Ungaria (..) a acordat Suediei statutul de invitat” în vederea aderării la NATO, fără nicio rezervă, a subliniat Tobias Billström.

În schimb, el a spus că este pregătit pentru „discuţii”, menţionând „numeroasele puncte comune” şi „cooperarea militară” dintre cele două ţări.

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 13:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
10 Nov. 2026, 13:36 // Slider //  Daniela Baranovschi

Serviciul Vamal (SV) a încasat 36,56 miliarde de lei la bugetul de stat în primele zece luni ale anului 2026, cu 3,1 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare parte a banilor provine din TVA și accizele aplicate mărfurilor importate.

Suma colectată reprezintă 81,3% din veniturile planificate pentru perioada ianuarie–octombrie, potrivit datelor.

TVA-ul la import a adus cele mai mari încasări, de aproape 25 de miliarde de lei, în creștere cu 11,4% față de primele zece luni ale anului 2025. Din accizele la import au fost colectate alte 9,23 miliarde de lei, cu 5,6% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Cele mai mari sume din accize au provenit din importul produselor petroliere – 4,05 miliarde de lei, și al produselor din tutun – 3,19 miliarde de lei. În comparație cu anul trecut, încasările din tutun au crescut cu 14%, iar cele din produsele petroliere cu 7,2%.

În schimb, accizele pentru mijloacele de transport au scăzut cu 10,3%, până la 1,5 miliarde de lei. Reduceri au fost înregistrate și la importul gazelor lichefiate și al unor categorii de băuturi alcoolice.

Alte 2,27 miliarde de lei au ajuns la buget din taxa vamală, cu 4,3% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025.

Totodată, SV a încasat 52,19 milioane de lei din taxa pentru efectuarea procedurilor vamale. Deși aceasta a fost eliminată odată cu intrarea în vigoare a noului Cod vamal, plata se aplică în continuare unor rezidenți ai zonelor economice libere și ai Portului Internațional Liber Giurgiulești, care au ales să activeze în baza regulilor valabile la 31 decembrie 2023. Suma colectată din această taxă a crescut cu 28,6% față de anul trecut.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!