Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Gazul s-ar putea ieftini. Moldovagaz a transmis demersul de revizuire a tarifului cu 12,5%

26 Ian. 2024, 09:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Ian. 2024, 09:26 // Actualitate //  Realitatea.md

Moldovagaz anunță că a expediat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) demersul de revizuire a tarifului de furnizare a gazelor naturale către consumatorii finali la prețuri reglementate în 2024. Potrivit proiectului de calcul, tariful mediu ponderat pentru furnizarea gazelor naturale se propune să fie redus până la 13347 lei pentru o mie de metri cubi sau cu 12,5%.

Potrivit Moldovagaz, principalii factori, care au determinat necesitatea revizuirii tarifelor, sunt reducerea semnificativă a prețurilor de achiziție pentru gaze naturale pe spotul olandez TTF, precum și o diminuare pronunțată a componentei de corectare a venitului reglementat al furnizorului (devierile tarifare) pentru anul 2023.

„Potrivit adresării, la punctele de ieșire din rețelele de transport gaze, dacă noul tarif se va aplică începând cu 1 ianuarie 2024, acesta ar trebui să constituie 10 800 lei pentru o mie de metri cubi sau cu 20,1% mai puțin decât cel actual. Totodată, la punctele de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor de presiune înaltă, se propune stabilirea acestuia la nivelul de 10 933 lei pentru o mie de metri cubi, cu o reducere de 20%, la presiunea medie – 12 084 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 16% mai puțin, iar în cazul rețelelor de presiune joasă, la care sunt conectați toți consumatorii casnici și o parte a consumatorilor non-casnici – 16 062 lei pentru o mie de metri cubi, cu o scădere de 4%. De subliniat că reducerea moderată a tarifului pentru consumatorii racordați la rețelele de presiune joasă, se datorează modificării structurii consumului pe diferite niveluri de presiune, creșterii lungimii rețelelor de presiune joasă, precum și aprobării tarifelor noi pentru distribuția gazelor naturale din 8 iulie 2023.

Totuși, ținând cont de faptul că, potrivit legii, ANRE are la dispoziție 90 de zile pentru a revizui și a aproba noi tarife, și în această perioadă sunt acumulate devieri tarifare, care urmează să fie compensate consumatorului, SA „Moldovagaz” a creat câteva scenarii de aplicare a tarifelor, în funcție de data intrării acestora în vigoare. Și anume, în cazul în care tarifele se vor aplica din 1 martie 2024, la punctele de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor de presiune înaltă, acestea vor constitui 9 927 lei pentru o mie de metri cubi, cu o scădere de 27,4%, presiunea medie – 11 003 lei pentru o mie de metri cubi sau cu 23,5% mai puțin, iar în rețelele de presiune joasă – 14 671 lei pentru o mie de metri cubi, cu o diminuare de 12,3%.

Totodată, dacă prin decizia autorității de reglementare tarifele vor intra în vigoare la 1 aprilie 2024, prețul la presiune înaltă va constitui 9 121 lei pentru o mie de metri cubi (-33,3%), la presiune medie – 10 171 lei la mie de metri cubi (-29,3%), la presiune joasă – 13 720 lei pentru o mie de metri cubi (-18%).

Cel de-al treilea scenariu presupune aplicarea tarifelor noi de la 1 mai 2024. În acest caz, conform calculelor, în rețelele de presiune înaltă acestea ar trebui să fie de 8 512 lei pentru o mie de metri cubi (-37,7%), presiunea medie – 9 547 lei pentru o mie de metri cubi (-33,6%), iar presiunea joasă – 13 025 lei pentru o mie de metri cubi (-22,1%). De menționat că scenariile respective iau în considerare componenta de corectare a venitului reglementat al furnizorului pentru perioadele ianuarie-februarie, ianuarie-martie și, respectiv, ianuarie-aprilie 2024.

Proiectul tarifului pentru furnizarea gazelor naturale către consumatorii finali la prețurile reglementate în anul 2024 a fost elaborat în strictă conformitate cu legislația și va acoperi costul achizițiilor de gaze naturale, ceea ce va asigura îndeplinirea obligațiilor contractuale de plată față de furnizor”, se arată în comunicatul publicat de Moldovagaz.

De menționat că tariful la gaze naturale la prețuri reglementate este aprobat de ANRE în cadrul unei ședințe deschise.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova