Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Planul de acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova până în 2024: Comitetul Director a evaluat impactul

26 Ian. 2024, 18:28
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
26 Ian. 2024, 18:28 // Politica //  Elena Putregai

Cea de-a doua ședință a Comitetului Director al Planului de Acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024 s-a desfășurat la Chișinău, cu participarea autorităților naționale și a instituțiilor publice implicate în programul de activități, precum și a reprezentanților Consiliului Europei.


Evenimentul, care a avut drept scop evaluarea progreselor înregistrate până în prezent în implementarea Planului de acțiune, a fost moderat de Claus Neukirch, director de Coordonare de Programe al Consiliului Europei, și Vladimir Cuc, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

„Sprijinirea Republicii Moldova în implementarea agendei sale de reforme democratice rămâne o prioritate pentru Consiliul Europei, în special în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Datorită parteneriatului puternic cu UE și al sprijinului venit din partea statelor noastre membre ale Consiliului Europei și cele cu statut de observator , vom continua să susținem Republica Moldova prin intermediul actualului Plan de acțiune 2021-2024, dar și pe viitor”, a declarat Claus Neukirch”, director de Coordonare de Programe al Consiliului Europei.

„Cred că suntem conștienți cu toții de importanța Planului de acțiune pentru instituțiile naționale de orice nivel, proiectele căruia sunt racordate plenar cu obiectivele Republicii Moldova, inclusiv a celor de integrare europeană. Sprijinul oferit țării  noastre este cu atât mai valoros în contextul provocărilor pe care le confruntăm, al crizelor regionale și  mondiale, dar și al consecințelor războiului din țara vecină, Ucraina”, a spus Vladimir Cuc, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, , s-a referit la evoluțiile și realizările recente obținute în procesul de implementare a Planului de acțiune 2021-2024, dar a trasat și prioritățile pentru activitatea Consiliului Europei în Republica Moldova, care vor fi cuprinse în proiectul următorului Plan de acțiune 2025 – 2028.

„Implementarea Planului de acțiune pentru Republica Moldova a consolidat și mai mult dialogul cu partenerii din cadrul Consiliului Europei. Unul dintre cele mai importante rezultate obținute în urma implementării Planului de acțiune este consolidarea politicii penale. De asemenea, am obținut mai multe rezultate necesare pentru consolidarea mecanismelor de integritate. Măsurile care sunt promovate în cadrul tuturor programelor Consiliului Europei, ne ajută să asigurăm o mai bună implementare a tuturor standardelor mecanismelor de monitorizare ale Consiliului Europei privind drepturile fundamentale ale omului și justiția”, a punctat Stela Braniște, secretar adjunct al Ministerului Justiției.

Autoritățile publice prezente la eveniment au subliniat importanța proiectelor de asistență implementate de Consiliul Europei și impactul acestora asupra proceselor de reformare a justiției, luptei împotriva corupției, susținerii educației pentru cetățenie democratică, combaterii traficului de ființe umane, consolidării domeniului constituțional, a studiilor constituționale și electorale, susținerii libertății și pluralismului mass-media,  a democrației locale și descentralizării.

La finalul reuniunii, reprezentanții Consiliului Europei și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene au trecut în revistă acțiunile prioritare pentru anul 2024 în vederea implementării Planului de Acțiune, cum ar fi consolidarea capacităților pentru implementarea noii legislații privind discursul de ură, îmbunătățirea implementării Convenției de la Istanbul și promovarea transparenței proprietății mass-media.

Planul de acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021 – 2024 este un instrument de programare strategică menit să alinieze în continuare legislația, instituțiile și practicile naționale ale Republicii Moldova la standardele europene în ceea ce privește drepturile omului, statul de drept și democrația. Incluzând 17 domenii de intervenție, cu un buget total de aproximativ 24 de milioane euro, planul de acțiuni este și un instrument de sprijinire a Republicii Moldova în îndeplinirea obligațiilor sale în calitate de stat membru al Consiliului Europei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 10:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
02 Nov. 2026, 10:27 // Slider //  Cătălina Boico

Republica Moldova va primi 62 de platforme de transport auto multifuncționale pe roți, în trei configurații, produse de compania IVECO. Anunțul a fost făcut de ministrul român al Apărării, Ștefan-Radu Oprea, în cadrul ceremoniei de semnare a documentelor, desfășurate astăzi, 2 noiembrie 2026, la Palatul Victoriei din București.

„România, astăzi, este pentru prima dată când avem conducerea unui astfel de proiect SAFE, în care avem achiziții comune și efectuăm o achiziție comună împreună cu Republica Moldova pe o platformă IVECO, o platformă matură. 2909 platforme sunt în programul de înzestrare al armatei, vor fi de asemenea 62 de platforme pentru Republica Moldova. Asta înseamnă cooperare, înseamnă interoperabilitate, înseamnă că din punct de vedere logistic ne putem integra mult mai bine și lucrurile acestea sunt benefice pentru securitatea Republicii Moldova și pentru securitatea României”, a declarat Ștefan-Radu Oprea. 

La rândul său, ministrul Nosatîi a adăugat că acest acord demonstrează încă o dată că relația specială de prietenie și încredere dintre Republica Moldova și România se reflectă nu doar în declarații de susținere reciprocă, ci și în proiecte concrete cu impact direct asupra securității și capacității noastre de apărare.

„Prin acest moment devenim în același timp parteneri într-un proces de achiziție comună,desfășurată prin instrumentul financiar european Acțiunii pentru Solidaritatea Europei, cunoscut ca SAFE. Este o realizare importantă care deschide noi oportunități de cooperare și confirmă angajamentul nostru comunpentru dezvoltarea unor capacități de apărare moderne, eficiente și interoperabile”, a conchis Nosatîi. 

Totodată, premierul român Luca Niculescu a declarat că proiectul este inclus în planul de investiții al țării pentru industria de apărare și este finanțat din fondurile SAFE alocate României

„Prin acordul de astăzi, ministerele Apărării din România și Republica Moldova devin, pentru prima dată, partenere într-o achiziție comună în cadrul programului SAFE”, a declarat Niculescu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!