Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Șeful NATO se aşteaptă ca Ungaria să ratifice aderarea Suediei la Alianță până la sfârșitul lunii februarie

26 Ian. 2024, 20:30
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
26 Ian. 2024, 20:30 // În Lume //  Ursu Ana

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat vineri că așteaptă ca Parlamentul Ungariei să ratifice în mod imediat aderarea Suediei, în momentul în care acesta se va reuni din nou în sesiune, la sfârșitul lunii februarie. Aceasta elimină ultimul obstacol în calea aderării țării nordice la alianța militară occidentală, conform Reuters.

Ungaria devine astfel ultima țară membră NATO care trebuie să dea aprobarea legală pentru aderarea Suediei, după ce Parlamentul turc a ratificat cererea Stockholmului în ziua de marți, iar președintele Recep Tayyip Erdogan a promulgat legea joi. Potrivit procedurilor NATO, toate cele 31 de state membre trebuie să ratifice aderarea unei țări candidate înainte ca aceasta să poată deveni membră cu drepturi depline în cadrul alianței. Jens Stoltenberg a dezvăluit că premierul ungar Viktor Orban i-a asigurat, într-o convorbire telefonică din această săptămână, că sprijină aderarea Suediei.

„Este clar că Parlamentul va dezbate acest subiect imediat ce se va reuni, iar mesajul este că va susține ratificarea aderării Suediei. Am primit asigurări că Parlamentul se va reuni din nou la sfârșitul lunii februarie, așa că trebuie să așteptăm acest lucru”, a afirmat Stoltenberg.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!