Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0%
  • USD
    17.2682
    0%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0%
  • UAH
    0.3858
    0%

Toate știrile

05 septembrie 2026

Acord privind directiva UE care încurajează consumatorii să repare bunurile stricate/defecte decât să le înlocuiască

11 Feb. 2024, 14:10
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
11 Feb. 2024, 14:10 // Societate //  Elena Putregai

Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European au ajuns la un un acord provizoriu cu privire la directiva care promovează repararea bunurilor stricate sau defecte, cunoscută și sub numele de directiva privind dreptul la reparare (sau R2R).

Potrivit unui comunicat al Consiliului, legislația asupra căreia cele două instituții au căzut de acord le va înlesni consumatorilor posibilitatea de a apela la reparații în detrimentul înlocuirii, facilitând accesul la serviciile de reparații, făcându-le mai facile, mai rapide, mai transparente și mai atractive.

Acordul provizoriu se aplică tuturor produselor cu nevoi de reparare în temeiul legislației UE, stabilește o obligație de reparare în sarcina producătorilor de bunuri cu nevoi de reparare, instituie un formular european de informare care oferă consumatorilor date esențiale privind serviciul de reparații și unifică platformele naționale de informare privind reparațiile într-o platformă online europeană.

”Prin acordul la care s-a ajuns astăzi, Europa face o alegere clară în favoarea reparării în locul distrugerii. Facilitând repararea bunurilor defecte, nu numai că dăm o nouă viață produselor noastre, dar creăm și locuri de muncă de bună calitate, reducem deșeurile, ne limităm dependența de materii prime străine și ne protejăm mediul înconjurător”, a subliniat Alexia Bertrand, secretar de stat belgian pentru buget și protecția consumatorilor.

Prioritate: repararea și reutilizarea

De foarte multe ori, atunci când aspiratorul, mașina de spălat vase, aparatul de cafea sau orice alt produs se strică sau este defect, este mai ușor să îl arunci și să cumperi unul nou decât să îl repari, mai ales când garanția prevăzută de lege a expirat. Directiva asupra căreia colegiuitorii au convenit astăzi creează stimulente pentru consumatori să prelungească durata de viață a produsului prin repararea acestuia, ceea ce, la rândul său, va stimula sectorul reparațiilor, va reduce deșeurile și va promova modele de afaceri mai durabile.

Pentru a realiza acest lucru, directiva propune un nou set de instrumente pentru a face reparațiile mai atractive pentru consumatori. Printre acestea se numără:

  • posibilitatea consumatorilor de a solicita producătorilor să repare produsele care pot fi reparate din punct de vedere tehnic în conformitate cu legislația UE (de exemplu, mașinile de spălat, aspiratoarele sau telefoanele mobile)
  • un formular european de informare cu privire la reparații pe care reparatorii îl pot oferi consumatorilor, cu informații clare, cum ar fi condițiile de reparație, timpul de finalizare a lucrărilor, prețurile, produsele de înlocuire etc. (directiva include un model al acestui formular în anexa 1)
  • o platformă europeană online pentru reparații care să faciliteze punerea în legătură între consumatori și reparatori
  • o prelungire cu 12 luni a perioadei de asumare a răspunderii vânzătorului după repararea unui produs

Principalele elemente ale acordului

Acordul provizoriu menține dreptul consumatorilor de a alege între repararea și înlocuirea unui produs defect sau stricat. De asemenea, acordul susține obiectivele generale ale directivei, dar introduce unele îmbunătățiri în ceea ce privește domeniul de aplicare, obligația de reparare, conținutul formularului de informare și platforma online.

Domeniul de aplicare

Acordul provizoriu menține domeniul de aplicare al directivei la acele produse pentru care legislația UE stabilește dispoziții privind posibilitatea de reparare (de exemplu, mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, frigidere sau aspiratoare). În viitor, Comisia poate dispoziții privind posibilitatea de reparare pentru produse noi, prin intermediul regulamentului privind proiectarea ecologică, care vor fi apoi adăugate la lista de produse reglementate de directiva R2R.

Acordul îi obligă pe producători să furnizeze informații privind piesele de schimb pe site-ul lor web, să le pună la dispoziția tuturor părților din sectorul reparațiilor la un preț rezonabil și să interzică practicile care împiedică utilizarea pieselor de schimb second-hand sau a celor imprimate 3D de către reparatorii independenți.

Obligația de a repara și libertatea de alegere

Textul convenit prevede ca producătorii să efectueze reparațiile necesare într-un termen rezonabil și, dacă serviciul nu este oferit gratuit, la un preț rezonabil, astfel încât consumatorii să fie încurajați să opteze pentru reparații.

Cu toate acestea, acordul menține, de asemenea, dreptul consumatorilor de a alege între repararea și înlocuirea produselor defecte în cadrul perioadei de răspundere a vânzătorului inclusă în garanție. În cazul în care consumatorul optează pentru repararea bunului, perioada de răspundere a vânzătorului va fi prelungită cu 12 luni din momentul în care produsul este adus în conformitate. Această perioadă poate fi prelungită și mai mult de către statele membre, dacă acestea doresc acest lucru.

Formularul european de informații privind reparațiile

Pentru a reduce birocrația pentru reparatori (în special pentru cei mici), furnizarea unui formular european standardizat este opțională. Cu toate acestea, în cazul în care reparatorii furnizează formularul consumatorului, condițiile stabilite în formular vor fi obligatorii pentru aceștia.

Formularul trebuie să fie furnizat gratuit, deși consumatorului i se poate cere să plătească costul serviciului de diagnosticare. Informațiile-cheie incluse în formular vor fi valabile timp de 30 de zile calendaristice, dar consumatorul și cel care repară pot conveni asupra prelungirii acestei perioade.

Platforma europeană de reparații online

Acordul propune crearea unei platforme europene de reparații online, concepută și operată la nivel european, în locul celor 27 de platforme naționale. Scopul platformei este de a pune la dispoziția consumatorilor diferite servicii de reparații la nivelul UE, dar și la nivel transfrontalier și în fiecare stat membru.

Prin urmare, platforma UE va avea secțiuni pentru fiecare stat membru, cu informații provenind și de la platformele naționale de reparații, fie ele publice sau private. În același timp, platformele naționale vor avea posibilitatea de a include informații despre inițiativele de reparații conduse de comunități.

Acordul provizoriu trebuie acum să fie aprobat și adoptat în mod oficial de ambele instituții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
04 Sept. 2026, 22:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Sept. 2026, 22:39 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner sunt așteptați să viziteze Moscova și apoi Kievul duminică, 6 septembrie, în cadrul unor demersuri diplomatice menite să identifice soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, scrie mediafax.ro.

„Astăzi s-a stabilit clar că emisarii americani vor fi în Ucraina în zilele următoare și, de asemenea, în Rusia. Avem detaliile din partea echipei președintelui SUA. Am discutat astăzi că Steve Witkoff și Jared Kushner vor vizita Moscova și apoi, duminică, Kievul”, a declarat Zelenski, pe rețelele de socializare.

Președintele ucrainean a spus că autoritățile de la Kiev se pregătesc pentru vizita delegației americane și că a avut loc o reuniune cu echipa diplomatică ucraineană care lucrează cu Statele Unite ale Americii.

„La fel cum am făcut și în timpul vizitelor diplomatice americane anterioare, vom asigura funcționarea normală a spațiului aerian rusesc, astfel încât negociatorii să poată ajunge în siguranță”, a afirmat Zelenski.

Zelenski cere Rusiei să oprească atacurile aeriene

Liderul ucrainean a subliniat că măsurile de siguranță nu sunt luate pentru Rusia, ci pentru reprezentanții americani care participă la negocieri.

„Avem grijă de ei, nu de Rusia”, a spus Zelenski.

El a precizat că Ucraina nu va efectua lovituri aeriene împotriva Rusiei în perioada necesară vizitei și a cerut Moscovei să adopte aceeași poziție.

„Nu vor exista lovituri aeriene din partea noastră, iar Rusia trebuie să facă același lucru, asigurându-se că nu vor exista lovituri aeriene din partea sa pentru perioada necesară desfășurării acestor discuții și rezolvării problemelor logistice legate de această vizită americană”, a declarat președintele ucrainean.

Solicitarea vine în timp ce Rusia și Ucraina continuă să efectueze atacuri aeriene, inclusiv asupra unor zone aflate în interiorul teritoriului celeilalte țări. Vineri, un atac cu dronă rusesc a lovit sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei din centrul Kievului.

„Trebuie să căutăm opțiuni reale pentru a pune capăt războiului”

Zelenski a declarat că obiectivul Kievului este ca vizita și negocierile cu partea americană să fie „cât mai constructive și substanțiale posibil”.

„Trebuie să căutăm opțiuni reale pentru a duce acest război spre sfârșit. Vom vedea ce propuneri aduc Steve și Jared și ce li se va spune la Moscova ca răspuns”, a spus Zelenski.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange