Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Care este cel mai sexy accent din lume? Franceza nu mai este cea mai atractivă limbă

11 Feb. 2024, 19:30
 // Categoria: Life // Autor:  Elena Putregai
11 Feb. 2024, 19:30 // Life //  Elena Putregai

Limba franceză nu mai este considerată cea mai atractivă. Italienii au cel mai sexy accent, cel puțin asta spune un sondaj realizat de platforma de învățare a limbilor străine, Babbel. 

Un sondaj, la care au răspuns 6.000 de oameni din Marea Britanie, Franța, Spania, Italia, Germania și SUA, a arătat care este limba europeană considerată cea mai atractivă. Dacă în 2017, franceza a fost desemnată cea mai sexy limbă, noua cercetare pune limba italiană pe podium, când vine vorba de cea mai atractivă limbă din lume, potrivit Daily Mail.

Specialiștii platformei Babbel spun că limba italiană a fost percepută de cei mai mulți respondenți ca fiind „cea mai sexy” și „cea mai romantică”.

Germana a fost considerată „cea mai directă” limbă, în timp ce engleza brianică a fost desemnată drept „cea mai politicoasă”.

„Există anumite caracteristici ale limbii italiene care pot contribui la atractivitatea sa. Creșterea și descreșterea tonului în italiana vorbită poate crea o calitate muzicală, pe care unii oameni o găsesc seducătoare și atractivă. Anumite trăsături fonetice, cum ar fi rostogolirea sunetelor „r”, pot fi distinctive în italiană, ceea ce pentru mulți este considerat fermecător sau atrăgător „, a explicat Noël Wolf, profesor de limbi străine la Babbel, potrivit cotidianului britanic.

Cercetarea a analizat și atitudinea față de partenerii care vorbesc limbi diferite. Majoritatea britanicilor intervievați (70%) au afirmat că, în cazul în care partenerul lor romantic are o limbă maternă diferită de a lor, învățarea limbii respective ar contribui la promovarea unei legături emoționale mai puternice între ei. Însă, mai mult de un sfert dintre britanici (27%) spun că a auzi „te iubesc” în limba lor maternă însemnă mai mult.

Alte studii, cum este cercetarea „2023 Highlands Titles Study”, care a intervievat 1.000 de americani, plasează limba italiană pe locul șase. Această găsește accentul australian drept cel mai atrăgător. După acest accent urmează cel scoțian, londonez, irlandez, francez, italian și galez.

Un alt top, realizat de Enjoy Travel, desemna în 2019 accentul din Noua Zeelandă drept cel mai sexy. Locul doi era ocupat de cel sud african, în timp ce următoarele locuri erau ocupate de accentele irlandez, italian, australian, scoțian și francez. Și accentul românesc a fost în top, pe locul 49 din 50.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 15:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 15:28 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul Vasile Tofan va prezenta raportul de activitate al Guvernului pe 5 noiembrie, după publicarea raportului Comisiei Europene privind extinderea Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de șeful Executivului, care a explicat că evaluarea europeană este importantă pentru Republica Moldova și va reflecta progresele înregistrate în acest an.

Tofan a precizat că autoritățile au vrut să prezinte raportul cât mai devreme, însă au decis să amâne evenimentul pentru 5 noiembrie, la o zi după publicarea evaluării Comisiei Europene.

„Va fi un raport foarte important pentru noi, care, într-un fel, ne va da nota pentru tot ce am făcut în acest an”, a declarat premierul în cadrul unui interviu cu jurnalistul Nicolae Chicu.

Potrivit lui Vasile Tofan, raportarea activității Guvernului este necesară pentru ca cetățenii să fie informați despre rezultatele obținute de Executiv, în condițiile în care aceștia i-au încredințat mandatul.

Premierul a subliniat că integrarea europeană reprezintă un obiectiv important al actualului Guvern, motiv pentru care a considerat firesc ca raportul de activitate să fie prezentat după publicarea evaluării europene.

Predecesorul lui Vasile Tofan, ex-premierul Alexandru Munteanu, renunțase la raportul de 100 de zile a Guvernului. Fostul oficial declara că această practică este una învechită. Nici Dorin Recean nu a prezentat rezultatele înregistrate după această perioadă.

Precizăm că, în data de 21 iulie, Parlamentul a acordat vot de încredere Guvernului condus de Vasile Tofan, susținut de 53 de deputați. Totodată, Legislativul a aprobat și programul de activitate al Executivului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”.