Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Noi proteste ale fermierilor în Moldova. Mai multe drumuri naționale și vama Leușeni ar putea fi blocate

12 Feb. 2024, 10:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea MD
12 Feb. 2024, 10:05 // Societate //  Realitatea MD

Agricultorii din Moldova anunță noi manifestații pe drumurile naționale, dar și la Vama Leușeni. Evenimentele încep de la 10:00.

Conform Asociației „Forța Fermierilor” se va protesta începând cu 11:00, la sudul Moldovei și la punctul de trecere a hotarului de la Leușeni.

Agricultorii din raionul Rezina, începând cu orele 11.00, vor ieși pe traseul Orhei-Rezina, în apropiere de localitatea Bușăuca. La Fălești protestele vor demara la 10:00, în centrul orașului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Fermierii de la Telenești vor protesta la intersecția drumului Chișinău – Bălți și Chișinău – Soroca, iar cei din raionul Criuleni rămân lângă postul vamal intern, amplasat pe traseul Chișinău – Dubăsari.

Asociația „Forța Fermierilor” nu exclude că manifestații ale agricultorilor vor avea loc și în alte regiuni, iar revidencările rămân aceleași – acordarea subvențiilor și distribuirea de către autorități a motorinei donate de către autoritățile române.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!