Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO Valentin Dediu, ex-director SIS, invitat la „Realitatea te privește” cu Valentina Ursu

01 Mart. 2024, 15:02
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Mart. 2024, 15:02 // Actualitate //  Realitatea.md

Al treilea an de război a început pe 24 februarie 2024. Din acea zi, de când Vladimir Putin a declanșat un război la scară largă împotriva Ucrainei, Moldova este sub amenințare de destabilizare și sub riscul de a fi următoarea, dacă Ucraina cade. Atâta timp cât Ucraina rezistă, Moldova continuă să trăiască și să se dezvolte în pace, și poate continua parcursul său către Uniunea Europeană. Dar, la Chișinău sunt politicieni care spun că pentru Moldova nu ar exista o altă cale de dezvoltare în afară de Rusia, Uniunea Euroasiatică și CSI. Războiul a „înghețat” formatul de negocieri 5+2, dar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov sugerează că Moscova nu va lăsa cei peste 200 mii de ruși din Transnistria să cadă pradă „complotului vestic”.

Despre riscuri și amenințări la adresa securității naționale, despre securitatea energetică, securitatea cibernetică și dezinformare, despre vulnerabilitatea statului legată de corupție într-un an electoral cu o campanie de ură, cu atacuri la persoană, discutăm vineri, 1 martie curent, la ora 20:00, în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”. Invitatul jurnalistei Valentina Ursu este Valentin Dediu, ex-director SIS.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!