Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Comisia Vetting a finalizat evaluarea lui Mihail Lvovschi la CSJ. Decizia emisă în privința acestuia

01 Mart. 2024, 17:43
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Mart. 2024, 17:43 // Actualitate //  Realitatea.md

Mihail Lvovschi, candidat pentru poziția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), nu a promovat evaluarea Comisiei Vetting, se arată într-un comunicat al Comisiei.

„(…) Potrivit criteriilor prevăzute de Legea 65/2023, un candidat este considerat nepromovat în cazul în care se constată nerespectarea unuia sau mai multor criterii de integritate financiară și etică, așa cum este stipulat în articolul 11.

 Raportul trimis CSM-ului conține detalii privind evaluarea, faptele relevante și motivele care au stat la baza concluziei Comisiei și a fost transmis și candidatului. La această etapă a procesului, Comisia Vetting este în drept să informeze doar despre rezultatul evaluării. Următorul pas este examinarea rezultatelor evaluării de către CSM în ședință publică, unde va fi luată o decizie în baza informațiilor furnizate de Comisia de evaluare și va fi emisă o hotărâre motivată în privința lui Mihail Lvovschi. Raportul de evaluare va fi publicat pe pagina web a Comisiei Vetting în termen de 3 zile de la adoptarea hotărârii de către CSM, în conformitate cu Legea 65/2023 și Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei”, informează Comisia Vetting.

 Până în prezent, Comisia Vetting a transmis CSM-ului șase rapoarte de evaluare, dintre care cinci au fost cu propunere de promovare și unul a recomandat nepromovarea. CSM a examinat trei dintre acestea, acceptând propunerea Comisiei Vetting și constatând promovarea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reamintim că, Comisia Vetting desfășoară evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător la CSJ în temeiul prevederilor Legii 65/2023. Evaluarea presupune verificarea detaliată a integrității financiare și etice a subiecților. Pentru evaluarea integrității etice, perioada de analiză este de până la 10 ani. Comisia verifică dacă subiectul a admis în activitatea sa profesională comportamente arbitrare sau conflicte de interese incompatibile cu funcția deținută.

Pentru evaluarea integrității financiare, perioada de analiză este de pâna la 12 ani. Comisia verifică respectarea de către subiect a regimului fiscal și cel juridic de declarare a averii și intereselor personale, modul de dobândire a bunurilor aflate în proprietate sau posesie, precum și cheltuielile legate de întreținerea bunurilor respective și sursele de venit. 

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.