Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

15 august 2026

DOC S-a pus „cruce” pe moftul celor de la NOI prin care au vrut să cloneze PAS-ul. CSJ a respins recursul

05 Iul. 2021, 16:46
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
05 Iul. 2021, 16:46 // Alegeri //  Realitatea.md

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a pus punct disputei dintre Partidul Noua Opțiune Istorică (NOI) și Comisia Electorală Centrală (CEC) prin care formațiunea își dorea să fie înregistrată în cursa electorală cu simbolul similar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Astfel, CSJ a respins recursul depus de NOI.

„Instanța de recurs concluzionează că criticele expuse în cererea de recurs de către Partidul Politic „Noua Opţiune Istorică” sunt lipsite de substanță, de suport factologic și legal, iar Curtea de Apel Chişinău, ca instanță de fond a examinat corect cauza, pronunțând o hotărâre legală şi întemeiată. Prin urmare, la caz, nu există circumstanțe care ar face instanţa de recurs să ajungă la o altă concluzie decât instanța inferioară. Se menține hotărârea din 28 iunie 2021 a Curţii de Apel Chişinău, în cauza de contencios administrativ electoral, la acțiunea depusă de Partidul Politic „Noua Opţiune Istorică” împotriva Comisiei Electorale Centrale, terț Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” cu privire la anularea în tot a actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ favorabil”, se precizează în hotărârea CSJ.

Amintim că, la 22 iunie curent, Comisia Electorală Centrală a refuzat să înregistreze denumirea nouă a Partidului Noua Opțiune Istorică, care a fost schimbată în Partidul Politic Alternativă și Șanse, abreviat „PAȘ”, asemănătoare cu cea a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). NOI a depus o contestație la Curtea de Apel Chișinău, însă la 28 iunie curent, instanța a declarat-o ca inadmisibilă.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
15 Aug. 2026, 19:23
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Aug. 2026, 19:23 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un student român de doar 20 de ani a obținut un grant european de 60.000 de euro pentru un proiect care își propune să facă transportul public din Bălți mai predictibil. Șerban Pîrvulescu, originar din Oradea, student la Informatică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și fondatorul companiei de software Zexsoft, va dezvolta în municipiu o platformă bazată pe inteligență artificială.

În prima etapă, compania va crea o platformă care va colecta datele transmise de autobuzele și troleibuzele din Bălți echipate cu GPS. Datele vor fi analizate cu ajutorul inteligenței artificiale pentru a estima mai precis momentul în care un mijloc de transport ajunge în stație.

„Vom crea o platformă de date, unde vom colecta date de la vehiculele care au deja GPS și vom folosi un instrument AI pentru a prezice când ajunge vehiculul în stație”, a explicat Șerban Pîrvulescu pentru BIHOREANUL.

Sistemul va avea și o componentă destinată autorităților locale din Bălți. Acestea vor putea simula diferite situații și analiza cum influențează transportul public schimbările din trafic sau variațiile de temperatură.

O altă componentă îi vizează direct pe călători. Informațiile generate de platformă vor fi integrate într-o aplicație de transport deja utilizată în Bălți și ar urma să fie afișate și pe panourile electronice din stații.

Proiectul va fi implementat până în decembrie 2026, iar sistemul va fi testat pe unul dintre traseele de transport public din oraș. Scopul este ca pasagerii să primească informații mai precise despre sosirea autobuzelor și troleibuzelor, iar transportul public să poată fi gestionat mai eficient.

Proiectul Urban Way, dezvoltat de Zexsoft în Bălți, este finanțat prin RAPTOR 2026, un program al EIT Urban Mobility. Acesta pune în legătură orașele europene care au probleme concrete în domeniul transportului cu startup-uri și întreprinderi mici și mijlocii care pot dezvolta și testa soluții tehnologice.

Zexsoft este singura companie din România selectată în cadrul ediției din 2026. În total, au fost alese 14 startup-uri și IMM-uri pentru proiecte în 14 orașe europene.

Pentru Șerban Pîrvulescu, proiectul din Bălți este și o ocazie de a testa tehnologia într-un alt sistem de transport. Compania sa lucrează deja la adaptarea Urban Way pentru Oradea și a colectat până acum aproximativ 10 milioane de puncte de date.

După finalizarea proiectului, autoritățile din Bălți vor putea decide dacă vor continua colaborarea cu Zexsoft și dacă soluția va fi extinsă în transportul public din municipiu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!