Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

NATO studiază posibilitatea de a doborî rachetele ruseşti care se apropie prea mult de frontierele sale

27 Mart. 2024, 06:37
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
27 Mart. 2024, 06:37 // În Lume //  Redacția Realitatea

Ministrul adjunct de externe al Poloniei a declarat că NATO ia în considerare posibilitatea de a doborî rachetele ruseşti care se apropie prea mult de frontierele Alianţei Nord-Atlantice, la două zile după ce Polonia a raportat o încălcare a spaţiului său aerian, scrie AFP.

Varşovia a indicat duminică că o rachetă de croazieră rusească lansată în cursul nopţii spre oraşe din vestul Ucrainei a pătruns în spaţiul aerian polonez timp de 39 de secunde.

Ministrul polonez al apărării a făcut cunoscut că Polonia şi-a activat toate sistemele antiaeriene şi că racheta ar fi fost doborâtă dacă ar fi existat cel mai mic indiciu că se îndreaptă către o ţintă de pe teritoriul polonez. Ministrul adjunct polonez de externe Andrzej Szejna a declarat pentru radioul local RMF24 că „diverse concepte sunt analizate în cadrul NATO” de la acest incident, „inclusiv doborârea acestor rachete atunci când sunt foarte aproape de frontierele NATO”, din care Polonia face parte.

„Dar acest lucru se poate face doar cu acordul părţii ucrainene şi ţinând cont de consecinţele internaţionale”, a adăugat Szejna.

Varşovia a deplâns luni că ambasadorul Rusiei în Polonia a ignorat o convocare oficială la Ministerul polonez de Externe în urma incidentului cu rachetă. Polonia a indicat ulterior că ministrul de externe Radoslaw Sikorski a discutat subiectul cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

În cursul discuţiei telefonice, Stoltenberg „a reamintit că NATO şi-a sporit considerabil vigilenţa şi şi-a întărit poziţiile pe flancul estic al Alianţei, în special în Polonia”, a declarat marţi un înalt responsabil al NATO.

Polonia raportase deja la sfârşitul lui decembrie că o rachetă rusească a pătruns în spaţiul său aerian înainte de a o părăsi câteva minute mai târziu, în direcţia Ucrainei.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 14:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 14:28 // Slider //  Valentina Buza

Comisia Europeană (CE) solicită statelor membre ale Uniunii Europene (UE) să suspende timp de un an interdicțiile naţionale privind accesul copiilor la reţelele sociale, justificând faptul că Bruxelles-ul urmăreşte elaborarea unui set de norme la nivelul întregii UE.

Comisia Europeană a mai precizat că vrea să elaboreze măsuri comune împreună cu Parlamentul European și statele UE, urmând ca acestea să fie apoi puse în aplicare.

Uniunea Europeană consideră că adoptarea unor legi separate de către statele membre ar putea duce la fragmentarea reglementărilor, prin stabilirea unor limite de vârste diferite de la o țară la alta.

„Comisia a decis să amâne cu 12 luni orice proiect de lege naţional care se suprapune cu viitoarele norme armonizate”, a declarat joi reporterilor purtătorul de cuvânt al executivului UE, Thomas Regnier.

Austria, prima țară căreia i s-a cerut joi să-şi suspende legislaţia, a criticat solicitarea.

„Este inacceptabil ca Bruxelles-ul să împiedice statele membre să adopte legi naţionale fără a prezenta o soluţie europeană completă proprie”, a declarat secretarul de stat austriac Alexander Pröll pentru Politico.

Vicecancelarul şi ministrul pentru afaceri media Andreas Babler a transmis că Austria va continua să elaboreze propria legislaţie pentru a fi gata până la sfârşitul perioadei de suspendare de 12 luni.

De altfel, Austria solicitase Comisiei încă din iulie să verifice dacă propria sa propunere de lege, care ar interzice accesul copiilor sub 14 ani, este în conformitate cu legislaţia UE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În luna septembrie, Comisia Europeană a prezentat „EU Kids Act” drept o soluţie la nivelul UE pentru a proteja minorii online. Comisia a propus interzicerea accesului la reţelele sociale pentru copiii sub 13 ani.

Pentru cei între 13 şi 15 ani sunt propuse conturi supravegheate de părinţi şi cu funcţionalităţi limitate, iar pentru adolescenţii între 15 şi 18 ani sunt avute în vedere măsuri suplimentare de siguranţă.

Dacă se va ajunge la un acord, măsura ar interzice accesul la reţelele sociale pentru minorii sub 13 ani în majoritatea cazurilor şi ar restricţiona sever accesul pentru adolescenţii sub 15 ani.

De asemenea, aceasta stabileşte cerinţe privind siguranţa pentru platforme, inclusiv în cazul jocurilor video şi asistenţilor bazaţi pe inteligenţă artificială.