Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

Ambasada care va avea ușile ÎNCHISE pentru cetățenii din diasporă! Află când

07 Iul. 2021, 12:42
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Iul. 2021, 12:42 // Actualitate //  Realitatea.md

După alegerile parlamentare din 11 iulie, Ambasada Republicii Moldova în Italia își va avea ușile închise, pentru o zi, pentru toți moldovenii. Se întâmplă din cauza scrutinului electoral, anunță responsabilii.

Astfel, în data de 12 iulie, ambasada nu va presta servicii consulare sub nici o formă.

Despre asta se anunță într-un comunicat de presă al ambasadei.

„Având în vedere implicarea personalului Ambasadei Republicii Moldova în Republica Italiană în pregătirea secțiilor de votare constituite în Republica Italiană pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, precum și în temeiul art. 38 alin. (7) din Codul electoral al Republicii Moldova, vă informăm că Ambasada nu va presta servicii consulare în ziua de 12 iulie 2021”, se arată în comunicat.

Amintim că duminică, 11 iulie, se vor desfășura alegerile parlamentare anticipate.

În scrutin au fost înregistrate de Comisia Electorală Centrală 23 de concurenți electorali, iar pe listele partidelor se regăsesc cumulativ 1 791 de persoane, dintre care 956 sunt bărbați și 835 de femei, ceea ce reprezintă 53,4% – bărbați și 46,6% – femei.

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Aug. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Un adolescent de 14 ani a fost împușcat de poliție în Germania, după ce a fost văzut manipulând pe stradă un pistol de airsoft care semăna cu o armă reală, transmit știrileprotv.ro.

Când polițiștii i-au cerut să lase arma jos, băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, iar unul dintre ofițeri a tras. Adolescentul a fost rănit în partea superioară a corpului și se află în stare stabilă, relatează sueddeutsche.de.

Incidentul a avut loc marți seara. Un trecător a sunat la numărul de urgență și a anunțat că un bărbat, estimat la aproximativ 20 de ani – din spusele martorului, manevra o armă neagră în zona stației de metrou Hohenzollernplatz. Acesta urcase apoi într-un autobuz spre Kurfürstenplatz. Polițiștii au fost trimiși în zonă. Potrivit poliției, adolescentul, care potrivit martorilor părea considerabil mai în vârstă, manevrase în mod vizibil un pistol negru pe stradă.

Doi polițiști în civil l-au observat pe tânăr în timp ce mergea împreună cu o fată de aproximativ aceeași vârstă spre o stație de tramvai. Potrivit poliției, adolescentul a scos din pantaloni un obiect asemănător unei arme și a făcut mai multe manevre cu el. Polițiștii i-au cerut să lase arma jos. Când băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, unul dintre polițiști a tras, lovindu-l în partea superioară a corpului.

Polițiștii i-au acordat primul ajutor și au chemat ambulanța, iar adolescentul a fost transportat la spital. Starea lui este stabilă. Pentru că nu avea acte de identitate, stabilirea identității sale a durat ceva timp.