Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Vrei să-ți umpli coșul cu produse și mărfuri autohtone? Iată pe ce străzi din Capitală le puteți găsi

13 Apr. 2024, 08:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
13 Apr. 2024, 08:00 // Actualitate //  Cătălina Boico

Astăzi și mâine, 13-14 aprilie, în sectoarele Capitalei se desfășoară diverse iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi chişinăuienilor acces la produse agricole de sezon.

– În sectorul Botanica, în Parcul „Valea Trandafirilor”, pe aleea centrală se desfășoară Târg de Primăvară, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”. De asemenea, în același sector, pe bulevardul Dacia, 26 – Târg al producătorilor autohtoni, sâmbătă și duminică, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”.

– În sectorul Buiucani, pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford”, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, duminică, 13 aprilie – Târgul „EcoLocal”, cu produse alimentare și nealimentare autohtone, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.

– În sectorul Râșcani, pe bulevardul Moscova, 21, vis-a-vis de strada M. Basarab, 6, în perioada 13-14 aprilie  – Târg cu produse autohtone.

– În sectorul Ciocana, pe bulevardul Mircea cel Bătrân, intersecție cu strada P. Zadnipru, Scuarul Arborelui Solar, sâmbătă și duminică – Târgul producătorilor locali „Cămara Fest”.

Cetățenii sunt îndemnați să viziteze târgurile, menite să asigure consolidarea relațiilor dintre producătorii autohtoni și consumatori.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.