Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0%
  • USD
    17.2686
    0%
  • RUB
    0.2046
    0%
  • RON
    3.8327
    0%
  • UAH
    0.3865
    0%

Toate știrile

27 august 2026

„Fenomen neobișnuit”! Meteorologii spun ce factori au influențat ca praful saharian să ajungă în Moldova

24 Apr. 2024, 13:40
 // Categoria: Meteo // Autor:  Realitatea.md
24 Apr. 2024, 13:40 // Meteo //  Realitatea.md

Ploaia murdară, care a căzut pe parcursul nopții trecute în Moldova, a fost cauzată de o serie de factori. Potrivit Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), printre aceștia se numără și particulele de praf din nordul Africii.

„Începând cu noaptea de 24.04.2024 și cu menținerea zilei de astăzi suntem martorii la un fenomen meteorologic mai neobișnuit, caracterizat de o perioadă de ploaie murdară. Această ploaie murdară a fost influențată de o serie de factori convergenți care au creat un fenomen mai rar semnalat. Printre acești factori se numără prezența unei cantități semnificative de particule de praf în atmosferă, cu origine și transport din nordul Africii”, se arată în mesajul emis de SHS.

Potrivit SHS, un aspect important al acestei situații a fost modul în care precipitațiile au interacționat cu praful atmosferic.

„Ploile au fost distribuite în mod echilibrat din punct de vedere cantitativ, oferind suficientă umiditate pentru a curăța particulele de praf din atmosferă, fără a fi prea intense și astfel să nu dilueze concentrarea lor la nivelul solului”, spun meteorologii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în dimineața zilei de miercuri, 24 aprilie, moldovenii s-au trezit cu maşinile pătate, după ploaia nocturnă. Norul de praf a ajuns și în România, dar și Grecia.

Ulterior, Agenția de Mediu a venit cu precizări despre fenomenul care s-a manifestat și pe teritoriul Republicii Moldova. Responsabilii din cadrul agenției spun că în după-amiaza zilei de astăzi, 24 martie, masa de aer încărcat cu particule de praf saharian se va deplasa spre nord-est și se va îndepărta de țară.

Vladimir Bolocan, șeful adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, a declarat că particulele de praf saharian, care au ajuns noaptea trecută și în Republica Moldova, pot provoca leziuni pulmonare inflamatorii.

FOTO NO COMMENT! Moldovenii şi-au gǎsit maşinile pǎtate dupǎ ploaia nocturnă

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
26 Aug. 2026, 22:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
26 Aug. 2026, 22:33 // Slider //  Ana Panaguța

Aproximativ 70 de nave așteaptă în apropierea Canalului Sulina de pe Dunăre pentru a avea acces la porturile ucrainene în vederea încărcării cerealelor destinate exportului, au declarat miercuri, 26 august, comercianți și analiști, în contextul în care lipsa piloților și prioritatea acordată altor încărcături generează întârzieri semnificative, scrie hotnews.ro.

După ce atacurile rusești au blocat efectiv porturile ucrainene de la Marea Neagră, care gestionau 90% din exporturile de cereale ale țării, unele transporturi au fost redirecționate către porturile fluviale de pe Dunăre, care au o capacitate mult mai redusă.

Transporturile de cereale concurează pentru acces pe canalul Sulina cu transporturi care au prioritate mai mare, precum combustibilul, ceea ce încetinește exporturile. Alertele frecvente de raid aerian, care forțează suspendarea tuturor operațiunilor portuare, au agravat perturbările.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, iar perturbarea transporturilor sale pot determina creșterea prețurilor la nivel global.

„Situația s-ar putea înrăutăți”

„La data de 25 august, peste 50 de nave așteptau să treacă prin Canalul Sulina, în timp ce doar cinci până la șapte nave pe zi se îndreptau spre porturile ucrainene de pe Dunăre”, a transmis firma de consultanță ASAP Agri.

Compania de consultanță a precizat, într-un mesaj publicat pe Telegram, că fiecare zi de întârziere poate costa până la 8.000 de dolari, ceea ce se adaugă la tarifele de transport deja ridicate.

„Situația s-ar putea agrava în cazul în care condițiile meteorologice se vor deteriora în zilele următoare”, a adăugat aceasta.

Katerina Kononenko, director de operațiuni la compania de transport maritim Avalon, a declarat că se preconizează ca, din cauza vremii nefavorabile, Canalul Sulina să fie închis timp de aproximativ două zile.

„În contextul actual, aceasta reprezintă cu adevărat un obstacol serios. Astăzi, aproximativ 70 de nave așteaptă la intrarea în Sulina. În acest moment, capacitatea reală de trafic a Canalului Sulina pentru navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene este de doar două-trei nave pe zi. Este un nivel foarte scăzut”, a adăugat ea.

Ucraina s-a bazat în mare măsură pe porturile de pe Dunăre și la începutul războiului, când Rusia a blocat porturile din regiunea Odesa. Capacitatea de export a cerealelor pe Dunăre a atins un nivel maxim de 2,5 milioane de tone metrice pe lună în perioada 2022-2023.

În prezent, volumul exporturile de cereale pe Dunăre este cu mult sub nivelurile din 2022-2023, deși traderii își măresc treptat transporturile. Operatorul feroviar ucrainean Ukrzaliznytsia a declarat recent că volumele de cereale transportate către porturile dunărene au fost de 11 ori mai mari în august decât în iulie.

Datele Ministerului Agriculturii din Ucraina arată că țara vecină a exportat 539.000 de tone de cereale în perioada 1-21 august, comparativ cu 1,73 milioane în aceeași perioadă a anului precedent.