Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Ministrul Afacerilor Externe, despre perchezițiile de la MAE: Nu sunt sigur că e vorba de corupție

26 Apr. 2024, 08:25
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
26 Apr. 2024, 08:25 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Nu sunt sigur că e vorba de corupție. Confirm deschiderea pentru a oferi procurorilor toată informația necesară. Astfel comentează ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, perchezițiile ofițerilor SIS și PCCOCS la Direcția Consulară a instituției pe care o conduce. Mihai Popșoi spune că persoana vizată a fost chemată la procuratură, însă nu i-a fost aplicată măsura de arest, notează ipn.md.

„S-au întreprins o serie de proceduri procesuale în departamentul Direcția Consulară. Mai multe informații nu pot oferi, pot doar să confirm deschiderea din partea instituției pe care o conduc să oferim toată informația necesară procurorilor în instrumentarea acestui caz. Persoana vizată a fost chemată la Procuratură, dar nu i s-au impus restricții, arest sau limitarea deplasării. Pe cazul dat, nu sunt sigur că este vorba de corupție. Așteptăm comunicarea oficială a Procuraturii, pentru că este un proces în derulare și nu putem oferi informații”, a spus Mihai Popșoi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Vicepremierul Mihai Popșoi a precizat că, în prezent, cele mai bune relații diplomatice Republica Moldova le are cu România.

„Relațiile cu ambii vecini, dar mai cu seamă cu România, sunt cele mai bune din istoria Independenței Republicii Moldova. Nu cu mult timp în urmă aveam o perioadă de izolare totală, aveam un președinte care în patru ani de mandat nu a pășit nici în România, nici în Ucraina. Acea perioadă de tristă faimă a trecut. Sperăm să nu ne întoarcem niciodată la un asemenea trecut rușinos. Acum Republica Moldova se bucură de o deschidere internațională enormă și asta se întâmplă, inclusiv, grație României care este avocatul nostru principal”, a mai spus ministrul Afacerilor Externe.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 11:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 11:37 // Slider //  Daniela Baranovschi

Peste 3.000 de camioane au traversat în ultimele 24 de ore punctele vamale ale Republicii Moldova, în ambele direcții. Traficul este în creștere din cauza exporturilor de cereale, a schimbării rutelor comerciale și a numărului mai mare de transporturi de mărfuri din Ucraina care tranzitează țara noastră, anunță Serviciul Vamal (SV).

Pentru a evita cozile la frontieră, autoritățile le recomandă transportatorilor să aleagă punctul de trecere în funcție de traseu și de tipul mărfurilor transportate. Cei care merg spre Leușeni–Albița sau Sculeni–Sculeni cu camioane goale pot opta, în funcție de itinerar, pentru punctele de trecere Cahul–Oancea sau Costești–Stânca.

În cazul camioanelor care transportă marfă, alegerea traseului depinde și de controalele necesare. De exemplu, dacă mărfurile trebuie să treacă prin verificări fitosanitare sau sanitar-veterinare, transportatorii trebuie să aleagă un punct vamal unde sunt disponibile aceste servicii. Totodată, prin Cahul–Oancea pot ieși din țară camioanele încărcate cu mărfuri ale companiilor care au statut de operator economic autorizat (AEO).

Pentru a reduce timpul de așteptare la Costești–Stânca, transportatorii pot folosi sistemul de programare electronică BQS. Acesta le permite să își planifice din timp plecarea de la depozit și sosirea la frontieră.

SV recomandă și folosirea sistemului NCTS, prin care declarația de tranzit poate fi completată și transmisă electronic înainte ca camionul să ajungă la frontieră. În acest fel, autoritățile vamale pot primi din timp informațiile necesare pentru pregătirea formalităților.

De asemenea, transportatorii pot depune în avans declarația sumară de intrare în Uniunea Europeană (ENS), inclusiv de pe teritoriul Republicii Moldova, dacă au acces la sistemele informatice necesare. Această declarație este obligatorie pentru intrarea mărfurilor în UE și trebuie depusă separat de declarația de tranzit prin NCTS.

Pentru a evita aglomerația, autoritățile recomandă transportatorilor să își împartă cursele pe zile și intervale orare diferite și să verifice situația traficului înainte de plecare. De asemenea, pregătirea din timp a documentelor necesare poate grăbi trecerea frontierei.

SV menționează că ține legătura cu autoritățile din România pentru a coordona activitatea la punctele de trecere. În posturile cu trafic intens a fost suplimentat personalul, iar cele două părți caută soluții pentru a procesa mai repede camioanele și a folosi cât mai eficient infrastructura existentă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!