Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Nivelul apei în râul Nistru scade ușor. Precizările meteorologilor

02 Mai 2024, 12:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
02 Mai 2024, 12:36 // Actualitate //  Cătălina Boico

Vineri, 3 mai, în jurul orei 08:00, în râul Nistru, pe sectorul satului Naslavcea – orașul Dubăsari, va avea loc variația nivelului apei cu 10-20 cm, iar pe sectorul orașului Grigoriopol, satul Răscăieți, va continua scăderea nivelului apei cu 10-60 cm, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS). 

De menționat că în râul Prut și râurile mici regimul hidrologic nu se va schimba esențial.

În perioada 25-29 aprilie, meteorologii au anunțat, în legătură cu mărirea deversării apei din lacul de acumulare Dubăsari, că pe sectorul Dubăsari – Grigoriopol se vor menține nivelurile înalte ale apei în Nistru.

De la Grigoriopol până la gura de vărsare va continua creșterea nivelului apei cu 0,5 – 1,1 metri, comparativ cu datele înregistrate pe 25 aprilie, ora 8:00. Drept urmare, este posibilă ieşirea apei în luncă și subinundarea terenurilor agricole.

VIDEO Nivelul Nistrului crește în regiunea Odesa. Hidrologii ucraineni prognozează inundații la hotar cu Moldova

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 16:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 16:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește zborurile de plecare, este vorba de zboruri cu destinația Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie” a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Praga.

Un alt purtător de cuvânt a precizat că „noi amenințări” au fost primite, „care vorbesc de plasarea de dispozitive explozive într-un număr mai mare de avioane” decât cu prilejul precedentelor alerte.

„Funcționarea platformei aeroportuare rămâne normală și fluidă”, a explicat el totuși.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar al Transporturilor a precizat pentru AFP că amenințările au fost primite pentru două zboruri cu destinația Sofia vineri, provenind de pe aeroportul Stansted din Londra și de la Bruxelles. Ambele avioane au aterizat fără incidente.

Traficul aerian este perturbat de amenințări cu bombă repetate. Poliția cehă a inspectat deja patru avioane joi.

După falsele amenințări cu bombă care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, cel puțin 20 de zboruri au fost vizate joi de false amenințări similare, potrivit mai multor autorități și companii aeriene.

Toate aparatele de zbor – dintre care trei au fost redirecționate – au aterizat fără incident și niciun explozibil nu a fost descoperit, au precizat acestea joi.

Nicio revendicare nu a fost făcută pentru ansamblul acestor zboruri, dar s-a afirmat în mesajele de amenințare trimise aeroporturile din Roma și Sofia că ele provin de la „combatanți ai Statului Masculin”.

Numele pare să trimită la o mișcare naționalistă rusă, fără a fi posibil să se verifice dacă există vreo legătură, notează AFP.

Alte patru noi amenințări cu bombă au fost emise vineri pentru avioane care survolau teritoriul francez, au anunțat serviciile premierului francez, precizând că avioanele au aterizat fără probleme și că serviciile de deminare „efectuează inspecții de securitate”.

„O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa”, au adăugat serviciile premierului francez

Trei avioane au aterizat la Orly și al patrulea la Bordeaux, potrivit unei surse informate din dosar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!