Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

MEC: A fost lansată platforma unde găsești toate informațiile despre programele de tineret

02 Mai 2024, 12:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
02 Mai 2024, 12:21 // Actualitate //  Victoria Laur

Platforma tineret.gov.md a fost lansată de către Agenția Națională pentru Tineret (ANT). Site-ul conține informații despre programele și activitățile care vizează tinerii.

Resursa este destinată tinerilor, autorităților publice centrale și locale, lucrători de tineret, organizații și centre de tineret, consilii de tineret și ale elevilor, oferind acces direct la informații, contacte, publicații, dar și oportunități de dezvoltare personală și profesională.

„Site-ul reprezintă o etapă importantă în promovarea și diseminarea informației cu privire la inițiativele de tineret la nivel național.

Prin design-ul său prietenos, structură intuitivă și conținut disponibil în trei limbi, platforma facilitează accesul utilizatorilor la programele implementate de ANT, la o bază de date cu structurile și actorii cheie din sectorul de tineret, la evenimentele organizate de către Agenție, dar și de către partenerii săi, la ultimele noutăți din sectorul de tineret, oportunități naționale și internaționale și multe alte componente cheie pentru tinerii din țară”, transmite Ministerul Educației.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Prin intermediul platformei, autoritățile vor să crească accesul publicului la informație, să promoveze transparența în procesul decizional, să crească gradul de interacțiune cu sectorul de tineret și societatea civilă.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
09 Nov. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Secret a activat protocolul de securitate la Casa Albă, după ce un sedan argintiu a lovit un panou din Parcul Lafayette. Jurnaliștii au fost îndrumați să intre la adăpost, în timp ce agenții l-au scos pe şofer cu forța din mașină, informează adevărul.ro.

Incidentul s-a produs în jurul orei locale 10:02 (15:02 GMT), în parcul aflat la nord de Casa Albă. La scurt timp după impact, reprezentanții Serviciului Secret le-au cerut jurnaliștilor să părăsească zona exterioară și să se adăpostească în sala de presă. Măsura a făcut parte din răspunsul de securitate declanșat după ce mașina a ajuns în zona pietonală și a lovit panoul informativ, relatează presa americană.

Filmările distribuite pe rețelele sociale arată sedanul argintiu înconjurat de agenți ai Poliției Metropolitane din Washington și de membri ai Gărzii Naționale. Aceștia s-au apropiat de mașină, au deschis portiera șoferului și au scos din vehicul un bărbat care s-a opus intervenției. Mai mulți agenți l-au imobilizat după o încăierare, în timp ce din autoturism se ridica un nor gros de fum alb.

Identitatea bărbatului și motivul pentru care a ajuns cu mașina în Parcul Lafayette nu au fost făcute publice. Deocamdată, autoritățile nu au precizat dacă impactul a fost accidental sau dacă șoferul a urmărit să provoace incidentul.

La ora locală 10:40 (15:40 GMT), autoturismul se afla încă în parc, înconjurat de militari. Garda Națională este desfășurată în Washington din 2025, la decizia președintelui Donald Trump, pentru a sprijini forțele locale de ordine.

Incidentul readuce în atenție măsurile stricte de protecție din jurul președintelui american, care a fost vizat de mai multe tentative de asasinat.

Una dintre cele mai recente s-a petrecut în aprilie, în timpul cinei corespondenților de la Casa Albă. Atunci, un bărbat înarmat a reușit să treacă de o parte a dispozitivului de securitate, iar Donald Trump, prima doamnă Melania Trump și membrii cabinetului prezenți la eveniment au fost evacuați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!