Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Nova Poshta a deschis 50 puncte Pick Up — planifică încă 400. Acesta este un format de primire a coletelor în magazine

03 Mai 2024, 15:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Mai 2024, 15:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Compania continuă să își extindă rețeaua în Moldova. Acum, clienții pot primi colete nu numai la oficiile și poștomatele Nova Poshta, ci și la punctele de eliberare a coletelor care activează în incinta magazinelor, benzinăriilor, librăriilor, etc.

„Am devenit prima companie logistică din Moldova, care a început să dezvolte noul format – puncte de eliberare Pick Up, în colaborare cu afacerile locale. 50 de puncte Pick Up deja activează. Acum, clienții noștri pot recepționa coletele Nova Poshta până la 10 kg în supermarket-uri, magazine alimentare și nealimentare, cafenele, stații PECO, dar și alte locații. Astăzi, fiecare al zecelea colet este eliberat de la punctul Pick Up al partenerilor. În acest an vom continua să extindem rețeaua și vom deschide încă 400 de puncte de eliberare, astfel vom acoperi majoritatea localităților din țară, pentru a fi și mai aproape de clienții noștri” –  ne spune Serghei Shapran, CEO al Nova Poshta Moldova. 

Pentru a comanda livrarea coletului la punctul Pick Up, trebuie să:

  • alegeți cel mai apropiat punct Pick Up pe site;
  • înregistrați un colet cu o greutate de până la 10 kg și cu o valoare declarată de până la 5.000 de lei;
  • achitați online pentru colet.

Pentru dezvoltarea rețelei, Nova Poshta invită spre colaborare partenerii din regiunile Moldovei. Datorită colaborării, partenerii vor putea să-și mărească numărul de vizitatori, vor crește vânzările și vor primi recompense pentru coletele eliberate.

  

Compania va asigura suportul logistic și tehnic, întreținere și instruire. Pentru Nova Poshta, aceasta este o oportunitate de a-și extinde rețeaua și de a oferi servicii acolo unde este le este convenabil clienților.

Pentru a deveni partener Nova Poshta, vă rugăm să completați formularul din LINK.

Reamintim că Nova Poshta are 21 de oficii și 260 de poștomate, în cele mai populate zone ale Moldovei.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 16:16
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 16:16 // Societate //  Vlada Ciorici

Lupii dau târcoale gospodăriilor din mai multe sate din Basarabeasca. Mai multe familii au rămas fără capre și păsări, iar unii localnici spun că au văzut lupii chiar și în plină zi. Vânarea lupilor este interzisă, deoarece specia este protejată prin lege. Reprezentanții Ministerului Mediului îndeamnă oamenii să fie prudenți, transmite moldova1.md.

„–E lup? Parcă e câine. – E lup, uite cât de mare e”.

Imagini cu un lup care se plimbă printre casele oamenilor au fost filmate recent în satul Ivanovca, raionul Basarabeasca. Localnicii spun că le este frică să mai iasă noaptea din case, după ce mai multe animale au fost sfâșiate.

„Priponeam caprele, două capre și un țap. Le lăsam și pe noapte, nu le atingea nimeni. Când mă duc dimineața, nici capră nici țap. Țapul l-am găsit la vecin ascuns în tufe. L-am luat, l-am legat și pe urmă îl priponeam acolo, în capul satului. Seara am fost cu lucrul pe la livadă și am uitat de dânsul. Când m-am dus dimineața să îi dau apă, să îl mut găsesc numai coarnele și lanțul”.

„În august două capre stăteau mai departe dar una era priponită chiar după casă. Era vizibilă de la drum. Era duminică, noi ne odihneam și a ieșit o femeie și țipa „Domnule Mihai, caprele voastre sunt în drum”. Și el a ieșit să o ia pe cea mică. El s-a dus dar ea zăcea fără suflare”.

O altă localnică povestește cum lupii i-au atacat păsările chiar în plină zi.

„S-a întâmplat lunea asta. Eu stau în casa aceasta de la margine. Eu eram în coridor și am auzit gălăgie la drum. O femeia a țipat și a intrat în curtea mea. Până m-am încălțat lupul a plecat din partea asta în curte și a ieșit încet pe drum, s-a dus mi-a luat gânsacul și a fugit în deal”.

„O femeie a văzut azi dimineață cum un lup chiar aici a coborât la stradă și peste câteva case erau găini și chiar pe ele le-a atacat”.

În pădurile din apropierea localității trăiesc permanent până la patru familii de lupi, însă prin zonă trec frecvent și alte haite. Vânarea acestora este interzisă.

„De vânat lupul, el nu este în Cartea Roșie dar este o specie rară în Moldova. Comisia Europeană interzice vânatul lupilor. Se permite numai în statele europene, acelea unde lupul face dezastru, unde nimicește animalele domestice și prezintă pericol pentru populație”.

Reprezentanții Ministerului Mediului spun că nu pot interveni în astfel de cazuri și le recomandă oamenilor din apropierea pădurilor să-și protejeze gospodăriile, animalele și păsările.

„Din păcate, cetățenii Republicii Moldova trebuie să asigure măsuri minime în ceea ce ține animalele domestice. Noaptea să le țină în coteț, gardurile să fie ok, ca lupul să nu poate să intre. La moment, Ministerul Mediului în calitate de administrator al Fondului Cinegetic Național nu are pârghii de intervenții anume asupra speciei lup”, menționează Sergiu Portneacov, șef secție, Ministerul Mediului.

În Republica Moldova ar trăi aproximativ 90 de lupi. Anul trecut, mai multe exemplare au fost observate în apropierea satului Zagarancea, din raionul Ungheni. Atunci, inspectorii de mediu, împreună cu polițiștii și reprezentanții Poliției de Frontieră, au efectuat verificări în zonă. În 2023, o haită de lupi a atacat, în plină zi, o turmă de oi din apropierea orașului Cornești. Atunci, prădătorii au sfâșiat 13 animale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova