Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Forumul președinților Euroregiunii Siret-Prut-Nistru: România a devenit cel mai important investitor din R. Moldova

11 Mai 2024, 12:12
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
11 Mai 2024, 12:12 // Economie //  Realitatea.md

Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a evidențiat în cadrul Forumului președinților Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, care a avut loc la Iași, că schimburile economice dintre țara noastră și Republica Moldova s-au triplat în ultimii zece ani, conform Agerpres. El a ținut să reliefeze că România a devenit  principalul partener comercial al Republicii Moldova, dar şi principalul investitor străin din Republica Moldova.

”Acum zece ani, schimburile economice (n.r. dintre România și Republica Moldova) erau de un miliard de euro. Astăzi discutăm de trei miliarde de euro. Practic, într-o decadă, în zece ani, s-au triplat. România a devenit cel mai important investitor din Republica Moldova. Avem investiţii de peste 400 milioane de euro şi, totodată, România a devenit principalul partener comercial, exporturile din Republica Moldova fiind direcţionate, preponderent, marea majoritate către România”, a afirmat Ciucă, însoțit la Iași și de comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, și de europarlamentarul Rareş Bogdan.

Recent, România și Republica Moldova au semnat un memorandum de înțelegere care cuprinde acțiuni concrete în domeniul economic. De altfel, țara vecină este un susținător puternic al parcursului european al Republicii Moldova, fapt reiterat și de președintele Senatului, Nicolae Ciucă, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Justiției și țara vecină ce a avut loc luna trecută.

Reuniți la 22 martie la Bruxelles în cadrul Consiliului European, șefii de stat sau de guvern și-au exprimat sprijinul pentru adoptarea rapidă și fără întârziere a cadrelor de negociere pentru aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE, dând curs apelului lansat de președintele Klaus Iohannis.

Îndemnul liderilor UE vine după ce Comisia Europeană a înaintat Consiliului UE propunerile privind cadrele de negociere cu Ucraina și Republica Moldova, a căror adoptare este necesară pentru a demara discuțiile cu cele două țări.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 19:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
30 Sept. 2026, 19:33 // Societate //  Cătălina Boico

3.858 de pastile de proveniență necunoscută au fost depistate de polițiști în urma acțiunilor de verificare desfășurate în centrele de refugiu, pentru identificarea și ridicarea truselor medicale. Verificările au loc după ce, la o școală din Chișinău, mai mulți elevi au primit pastile psihotrope de la patru colegi minori.

Oamenii legii urmează să stabilească proveniența acestora, modul în care au ajuns în locațiile respective și legalitatea deținerii lor. Totodată, urmează să fie stabilite persoanele responsabile de evidența și gestionarea produselor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că o pastilă cu efect psihotrop a fost găsită la o elevă. Poliția Capitalei a fost sesizată marți, 29 septembrie, de mama minorei.

Fata le-a comunicat polițiștilor că substanța i-ar fi fost oferită de un coleg de clasă. În urma verificărilor, au fost identificați patru minori, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, care ar fi deținut și oferit colegilor astfel de pastile, în scop de divertisment, fără a cunoaște natura și compoziția acestora.

Ulterior, cu o reacție a venit Direcția Generală Educație, Tineret și Sport din municipiul Chișinău (DGETS), care a precizat că va solicita obligatoriu instituțiilor de învățământ vizate clarificarea situației.

Pastile psihotrope, oferite elevilor: DGETS cere explicații și clarificări