Curs valutar
  • EUR
    19.9367
    -0.1741%
  • USD
    17.2224
    -0.0447%
  • RUB
    0.2026
    0.0494%
  • RON
    3.8020
    -0.2209%
  • UAH
    0.3845
    -0.1821%

Toate știrile

19 august 2026

Cooperarea bilaterală moldo-cehă pe domeniul militar, discutată astăzi la Chișinău

14 Mai 2024, 16:38
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
14 Mai 2024, 16:38 // Societate //  Cătălina Boico

Ministrul Anatolie Nosatîi și comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Eduard Ohladciuc au avut, astăzi, 14 mai, întrevederi cu vice-ministrul apărării al Republicii Cehe, Daniel Blažkovec și șeful Statului Major General al Forțelor Armate Cehe, general-locotenent Karel Řehka.

În cadrul acestei întâlniri, oficialii au discutat despre avansarea relațiilor bilaterale în domeniul apărării dintre cele două state, asistența în modernizarea Armatei Naționale, consolidarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova, eforturile naționale în combaterea amenințărilor hibride, precum și vectorul european al țării noastre. De asemenea, părțile au abordat subiecte ce țin de cooperarea instituției de apărare cu partenerii externi.

În acest context, ministrul apărării Anatolie Nosatîi a mulțumit Guvernului Cehiei pentru susținerea proiectelor de care beneficiază Republica Moldova în cadrul Instrumentului European pentru Pace (EPF) și Pachetului de Consolidare a Capacității de Apărare (DCBI). Totodată, ministrul Nosatîi a menționat interesul Republicii Moldova de a intensifica dialogul bilateral prin identificarea unor noi arii de cooperare de interes pentru ambele state.

General de brigadă Eduard Ohladciuc și general locotenent Karel Řehka au făcut un schimb de opinii vizavi de situația regională de securitate, contribuția Armatei Naționale la menținerea păcii și stabilității la nivel internațional prin participarea la misiuni de menţinere a păcii, precum și eforturile la instruirea militarilor moldoveni conform standardelor occidentale.

Alte teme discutate au vizat sprijinul acordat de partea cehă în instruirea efectivului Armatei Naționale în diferite domenii cum ar fi: medicină, logistică, geniu, precum și contribuția la pregătirea comandanților inferiori cu ajutorul echipei mobile de Consultanță și Instruire din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (BMATT (CZ)), cu sediul în Vyskov, Cehia.

La rândul său, general locotenent Karel Řehka a menționat deschiderea Republicii Cehe de a acorda în continuare asistență Republicii Moldova, inclusiv în domeniul apărării.

Tot în această zi, cei doi generali au depus flori la monumentul dedicat Eroilor Cehoslovaci din cadrul Complexului Memorial „Cimitirul Eroilor”, din municipiul Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Menționăm că parteneriatul dintre Armata Națională și Forțele Armate Cehe a fost inițiat în 2011.

Realitatea Live

19 Aug. 2026, 17:51
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
19 Aug. 2026, 17:51 // Slider //  Cătălina Boico

Cutremurul puternic produs luni, 10 august 2026, în Columbia, în urma căruia au murit peste 300 de persoane, a provocat pagube estimate la aproximativ 9,57 miliarde de dolari, potrivit unei evaluări preliminare prezentate de președintele Abelardo de la Espriella, transmite Observatornews.ro.

Mii de locuinţe, şcoli şi spitale s-au prăbuşit în urma seismului, mai ales în oraşele de pe coasta Pacificului şi în regiunea producătoare de cafea. Totodată, Abelardo de la Espriella a precizat că pagubele, concentrate într-o treime din ţară, au fost calculate de o firmă privată.

„Imaginaţi-vă amploarea dezastrului. Este vorba despre o cifră preliminară care va fi ajustată pe măsură ce vom dispune de mai multe informaţii şi situaţia va fi clarificată în toate regiunile”, a declarat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit celui mai recent bilanț, seismul a provocat moartea a cel puțin 224 de persoane, iar alte peste 600 au fost rănite. Orașele Cali, Pereira, Manizales și Quibdo, situate în vestul țării, au fost printre cele mai afectate.

Bilanț tragic în Columbia: 224 de morți și peste 600 de răniți după cutremurul puternic