Curs valutar
  • EUR
    20.1931
    -0.1367%
  • USD
    17.7553
    0.0828%
  • RUB
    0.2103
    -0.0476%
  • RON
    3.8253
    -0.251%
  • UAH
    0.3957
    -0.1264%

Toate știrile

29 septembrie 2026

PA confirmă: Scrisoarea despre integritatea Tatianei Răducanu este autentică

15 Mai 2024, 12:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
15 Mai 2024, 12:11 // Actualitate //  Victoria Laur

Procuratura Anticorupție (PA) confirmă că scrisoarea semnată de Veronica Dragalin, care o vizează pe Tatiana Răducanu, este autentică. Autoritatea notează că a acționat, pentru a preveni riscuri în sistemul de justiție.

„După informarea conducerii țării și președinților Comisiei Pre-Vetting și Comisiei Vetting a Procurorilor, Procuratura Anticorupție a informat și persoanele a cărora drepturi fundamentale au fost afectate.

Procuratura Anticorupție are obligația să respecte și să aplice legea, inclusiv prevederile din Constituția Republicii Moldova care protejează drepturile fundamentale consacrate în Convenția Europeană a Drepturile Omului, inclusiv dreptul la un proces echitabil.

Procuratura Anticorupție nu are scopul să discrediteze procedura de pre-vetting și vetting”, se arată în precizările publicate de instituție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Tatiana Răducanu, fostă membră a Comisiei pre-vetting, și-a anunțat demisia marți, 15 mai. Funcționara vorbea despre scrisoarea adresată instituțiilor statului și afirma că informațiile invocate în document reprezintă falsuri.

Adresarea Veronicăi Dragalin către Comisia pre-vetting a ajuns în spațiul public. În mesajul ei se arată că actualul avocat al lui Ilan Șor, Aureliu Colenco, reprezentând în anul 2013 interesele lui Veaceslav Platon, a făcut schimb de mesaje cu omul de afaceri controversat și o numea pe Tatiana Răducanu „omul nostru”.

Conform documentului semnat de șefa PA, datorită Tatianei Raducanu actualul sediu al Consiliului Superior al Magistraturii ar fi fost vândut de către Veceaslav Platon statului, la preț aproape dublu comparativ cu bugetul preconizat.

Contactat de redacția Realitatea, Aureliu Colenco susține că nu a discutat de circa șapte ani cu Tatiana Răducanu și nu își amintește despre acele mesaje transmise lui Veaceslav Platon. Totodată, juristul susține că ex-membra Comisiei pre-vetting este o specialistă bună și profesionistă.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
29 Sept. 2026, 14:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
29 Sept. 2026, 14:57 // Slider //  Cătălina Boico

Piața muncii se schimbă, iar odată cu ea se schimbă și așteptările oamenilor față de angajatori. Autenticitatea, încrederea, cultura organizațională și experiența reala a angajaților au devenit criterii importante in felul in care companiile sunt percepute și alese.

Pe 6 octombrie, la Hotel JW Marriott din București, Employer Branding Conference 2026 propune o discuție despre următorul capitol al domeniului, sub tema „The Next Chapter: Reinventing Work, Redefining Employer Brands”. Ediția din acest an pornește de la întrebările cu care se confruntă astăzi brandurile de angajator: cum rămâi relevant intr-o piață în continuă schimbare, cum construiești încredere dincolo de mesajele de recrutare și cum transformi promisiunea de angajator într-o experiență reală?

Participanții vor descoperi exemple concrete, perspective din proiecte reale și idei pe care le pot adapta propriilor organizații. Programul aduce în discuție subiecte precum cultura organizațională, experiența angajaților, EVP, comunicarea și construirea încrederii, prin sesiuni susținute de profesioniști cu experiențî directă în domeniu.

Pe scena vor urca profesioniști din companii și agentii, care vor aduce în discuție proiecte, provocări și strategii dezvoltate în organizațiile lor. Printre speakerii editiei se numără: Georgiana Alecu (Head of Talent Development & Engagement, Lidl România), Sarah Goodall (CEO & Founder, Tribal Impact), Paul Olteanu (Master Trainer & Fondator, Mind Architect), Anca Decu (People&Culture Director, Up România), Magor Csibi (Head of Leadership, Organizational Culture and Advisory, Trend Consult), Emilia Stroe (HR Director, Sphera Franchise Group), Dana Stoian (HR Manager, Provident), Elena Delcea (Senior People Business Partner & Head of Culture & People Experience, NN), Nicoleta Pantea (Group Chief People Officer, FAN Courier), Ioana Botian (Senior Employer Branding Specialist, Bosch România), Florin Tataru (Group HR Director, PHOENIX România – Help Net Farma, Farmexim, El Pharma), Aurelia Florea (Director Organizational Development & People Experience – Miele Brasov, România), Nora Anghel (Director, Head of Talent Acquisition & Communication, MHP – A Porsche Company România), Iulia Kolesnicov (Employer Branding Professional), Bogdan Badea (CEO, eJobs Group), Laura Vanani (L&D Business Partner, Bosch România), Raluca Dumitra (Head of Marketing, eJobs Group), Raluca Neacșu (Client Success & Wellbeing Engagement Senior Manager, Wellhub) și Carmen Negiba (Founder Synera Group – Organizational Transformation, Culture and Leadership).

INVITAȚI SPECIALI

Paul Olteanu (Master Trainer & Founder, Mind Architect) este una dintre vocile cunoscute din zona dezvoltării personale și profesionale din România. Fondator al Mind Architect și gazda podcastului cu același nume, Paul are peste 15 ani de experiență în programe dedicate comunicării, leadershipului, încrederii, colaborării și rezilienței. La conferință, va aduce în discuție perspectiva neuroștiinței asupra modului în care oamenii comunică, construiesc încredere și se adaptează la schimbare.

Sarah Goodall (CEO & Founder, Tribal Impact) vine la Employer Branding Conference cu o perspectivă construită în peste 20 de ani de experiență în marketing și employer branding, inclusiv în roluri globale la IBM, SAP și Hitachi. Fondatoarea Tribal Impact, Sarah este specializată în construirea încrederii în brand prin implicarea autentică a angajaților și transformarea acestora în voci credibile ale organizației. Este coautoarea cărții The Employee Influencer, care va fi publicată în decembrie 2026.

EMPLOYER BRANDING AWARDS 2026

Tot pe 6 octombrie, are loc Employer Branding Awards 2026, gala care celebrează cele mai bune proiecte și inițiative de Employer Branding ale anului din România și Republica Moldova. Seara va aduce în prim-plan campaniile și strategiile care s-au remarcat prin creativitate, relevanță, autenticitate și impact, oferind recunoaștere echipelor care contribuie la transformarea modului în care companiile își construiesc brandul de angajator.

Mai multe detalii despre participare, program și speakerii editiei sunt disponibile pe www.employerbrandingconference.ro. Pentru a fi la curent cu noutățile, va invităm sa urmăriți pagina de Facebook și de LinkedIn.

Employer Branding Conference & Awards 2026 este un eveniment organizat de Evensys, în parteneriat cu Lidl România, Bosch România, Up România, Provident, Sphera Franchise Group, Wellhub, eJobs, Continental Anvelope România, Lactalis România, Distribuție Oltenia, Tchibo Coffee Service și tbi bank Romania.

Evensys este o companie de planificare de evenimente, cu 20 de ani de experiența în organizarea de evenimente business. Evensys este specializată exclusiv pe dezvoltarea de conferințe și de seminare proprii, ce acoperă șapte domenii de activitate: Marketing & Comunicare, Internet & New Media, Financiar & Investiții, HR, Real Estate, Producție și Retail. Evenimentele organizate tratează tematici actuale, care privesc atât industria de business locală, cât și cea din Europa Centrală și de Sud-Est.