Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Kylian Mbappe, oficial jucător Real Madrid! Transferul vine la două zile după ce Real a câștigat a 15-a Cupă Europeană

03 Iun. 2024, 22:55
 // Categoria: Sport // Autor:  Ursu Ana
03 Iun. 2024, 22:55 // Sport //  Ursu Ana

Fotbalistul francez Kylian Mbappé și-a anunțat transferul la Real Madrid pentru o perioadă de cinci ani, punând capăt uneia dintre cele mai lungi saga de transferuri din fotbal. Jucătorul în vârstă de 25 de ani, care a devenit golgheterul record al PSG în cei șapte ani petrecuți la clubul francez, se va alătura unor jucători precum Vinícius Jr. și Jude Bellingham în capitala Spaniei, pentru a forma o potențială dinastie a fotbalului, scrie CNN.

Transferul lui Mbappé de la Paris Saint-Germain vine la două zile după ce Real a câștigat a 15-a Cupă Europeană, un record, prin victoria asupra Borussiei Dortmund.

Mbappé a scris pe rețelele de socializare, la scurt timp după ce a fost făcut anunțul, că mutarea este „un vis devenit realitate”.

„Atât de fericit și de mândru să mă alătur clubului visurilor mele Real Madrid”, a spus el alături de o fotografie cu el însuși când era mai tânăr, îmbrăcat într-o jachetă madrilenă.

Kylian Mbappé a jucat mai mult de 300 de meciuri pentru clubul francez PSG, marcând al 250-lea său gol în martie și câștigând titlul Ligue 1 o lună mai târziu.

Acesta s-a alăturat PSG de la Monaco pentru o sumă de 214 milioane de dolari în 2017, ceea ce îl face al doilea cel mai scump jucător din lume, după Neymar Jr.

Real a înaintat o ofertă de 188 de milioane de dolari pentru Mbappé în august 2021 – o tranzacție care a fost aproape de a fi convenită – iar francezul a recunoscut la acea vreme că vrea să plece de la PSG. În cele din urmă, el s-a răzgândit prin semnarea unei prelungiri a contractului pe trei ani pentru a rămâne la Paris, deși părea doar o chestiune de timp până când se va alătura Realului – un club la care a visat să joace din copilărie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:13 // Societate //  Ana Panaguța

Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 5 noiembrie, în jurul orei 17:00, pe traseul M5, pe direcția Bălți–Edineț. Un automobil de marca Renault a fost cuprins de flăcări, transmite NordInfo.

În vehicul se aflau doi bărbați, care se deplasau din Cupcini spre Glodeni. Incendiul a distrus complet mașina.

Cei doi au reușit să iasă la timp din automobil, astfel că nimeni nu a avut de suferit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!