Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Vicepremierul Bolea s-a întâlnit cu europarlamentarul Dacian Cioloș. Ce subiecte au fost abordate

04 Iun. 2024, 11:27
 // Categoria: Politica // Autor:  Cătălina Boico
04 Iun. 2024, 11:27 // Politica //  Cătălina Boico

Vicepremierul Vladimir Bolea s-a întâlnit astăzi, 4 iunie, cu europarlamentarul Dacian Cioloș, unde au discutat despre eforturile depuse de acesta din urmă în sprijinul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

În cadrul întrevederei, oficialul român a reafirmat angajamentul său de a continua să abordeze problema Moldovei în Parlamentul European, subliniind importanța susținerii sectorului agricol și a integrării țării în comunitatea europeană.

„Dacian Cioloș a evidențiat că progresul Moldovei către aderarea la UE depinde în mare măsură de sprijinul și implicarea românilor, încurajându-i să își asume responsabilitatea de a susține acest proces”, transmite Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

De asemenea, el a menționat despre necesitatea liberalizării anumitor produse moldovenești pe piața UE, pentru a facilita integrarea economică a țării.

Oficialii au discutat și despre oportunitățile Republicii Moldova de a accesa piața europeană, accentuând potențialul de a completa sau înlocui lipsa anumitor produse agricole în diverse perioade. Dacian Cioloș, cunoscut ca un susținător al agriculturii moldovenești, a încurajat eforturile țării noastre de a îmbunătăți productivitatea și de a crește competitivitatea produselor agricole pentru a face sectorul agricol mai eficient.

În contextul acestei discuții, vicepremierul Bolea l-a informat pe europarlamentarul european despre măsurile și strategiile implementate de guvernul Republicii Moldova pentru a ridica nivelul productivității în sectorul agricol și a spori competitivitatea produselor moldovenești, de a menține și dezvolta satele moldovenești. Oficialul a subliniat importanța acestor eforturi pentru a transforma agricultura într-un sector eficient și competitiv pe piața europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 13:23
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
21 Oct. 2026, 13:23 // Societate //  Realitatea.md

Un centru pentru copii, tineri și comunitate nu mai trebuie să-și închidă activitățile odată cu venirea frigului. La Centrul pastoral-social al Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” din Dondușeni au fost instalate două cazane termice, fiecare cu o putere de 50 de kilowați, datorită Guvernului României. Sistemul, destinat bisericii și centrului, a costat în jur de 140 de mii de lei. Potrivit parohului, lucrările la întregul edificiu sunt acum realizate în proporție de aproape 90 la sută, transmite VoceaBasabiei.

„Menirea noastră este una foarte importantă ca Biserica, în continuare să-și facă această datorie de a învăța, de a lumina în continuare generațiile și acest centru va fi folosit cu multă, multă dragoste și dăruire pentru acești tineri, pe care trebuie să-i creștem buni creștini, buni români, buni patrioți, pentru că, în altă parte, mai sunt impedimente”, Roman Botezat, parohul bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Dondușeni.

Viorica este enoriașă a parohiei și așteaptă ca, odată cu finalizarea centrului, aici să fie deschisă și o școală duminicală. Ea spune că un astfel de spațiu i-ar putea ajuta pe copii și tineri să înțeleagă mai bine credința și viața bisericească.

„O să învățăm multe lucruri care nu le știm încă și o să învățăm copiii noștri să vină la biserică și să afle pentru ce se vine la lăcașul de cult. Tineretul nostru, până când nu-i spui și nu le lămurești până nu înțeleg inclusiv logica, nu o să vină pur și simplu”, Viorica Vacarov, enoriașă.

Centrul a găzduit deja numeroase activități educaționale și culturale, în special pe perioada verii. Printre acestea se numără evenimente dedicate Zilei Limbii Române, acțiuni culturale precum „Ia românească în fiecare casă”, ateliere educative și întâlniri tematice pentru elevi.

„Deja este palpabil și de văzut impactul momentului. În acest centru, chiar în timpul construcției, s-au desfășurat mai multe activități. Fie de ziua orașului, fie de hramul bisericii, a unor sărbători naționale s-au întrunit tineri și copii cântând, exclamând poezii și așa mai departe.” – Viorel Tincu, enoriaș.

„Pensionarii se simt singuratici acasă. Aici mai pot întâlni semenii, auzi noutățile și se îmbogățește sufletul, înțelegeți?” – Vasile Cazacu, enoriaș.

Clădirea este gândită pentru mai multe tipuri de activități. La primul nivel vor funcționa săli pentru programe educative și o bucătărie, iar etajul al doilea este destinat seminarelor și cazării participanților la schimburile organizate inclusiv cu parteneri din România. Potrivit estimărilor parohului, centrul poate găzdui în jur de 50 de tineri.

„Aici am putea avea paturi supraetajate, ca să câștigăm în spațiu. Să fie două paturi, o masa sau un birou în care să poată scrie sau face ceva. Cu siguranță, avem nevoie de un televizor și un calculator. Atunci când avem activități în grupuri, e ca o școală, să avem mai multe săli. Vom avea camere și le vom numerota.” – Roman Botezat, parohul bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din or. Dondușeni.

Valoarea totală a proiectului depășește 4,4 milioane de lei, fonduri acordate sub formă de grant nerambursabil de Guvernul României prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.