Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Inna Virtosu: Dacă Guvernul cere austeritate, toate cheltuielile publice trebuie revizuite

21 Oct. 2026, 11:36
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
21 Oct. 2026, 11:36 // Politica //  Realitatea.md

Mișcarea Civică „Construim înCREDere!” lansează un apel public pentru suspendarea temporară, exclusiv pentru anul 2027, a finanțării partidelor politice de la bugetul de stat. Apelul vine după ce proiectul bugetului de stat pentru 2027 a fost întors pentru revizuire. Deficitul bugetar depășește 5% din PIB, iar instituțiilor publice li se cere să-și reducă cheltuielile și să-și optimizeze personalul.

„Dacă Guvernul cere austeritate, atunci toate cheltuielile publice trebuie revizuite, fără excepții. Nu putem cere școlilor, spitalelor și primăriilor să strângă cureaua, în timp ce partidele politice continuă să primească bani de la buget ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, a declarat Inna Virtosu, reprezentantă a Mișcării.

Potrivit legislației în vigoare, partidele politice au dreptul să primească anual finanțare de la bugetul de stat prin intermediul Comisiei Electorale Centrale, cuantumul fiind aprobat prin legea bugetară anuală, în cotă de 0,1% din veniturile bugetului de stat. În 2026, suma a crescut la peste 66,6 milioane de lei și a fost distribuită unui număr de 44 de partide politice.

Cum se poate realiza măsura

Suspendarea nu cere o reformă complicată. Este suficient ca în proiectul legii bugetului de stat pentru 2027 să fie inclusă o prevedere expresă, prin care, prin derogare de la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 294/2007 privind partidele politice, alocațiile pentru finanțarea partidelor nu se prevăd pentru anul 2027. Aceeași lege bugetară poate direcționa suma economisită către programe concrete: reparația grădinițelor, modernizarea spitalelor și alte necesități urgente.

Măsura este limitată la un singur an. Din 2028, finanțarea publică a partidelor s-ar relua automat, în condițiile legii, fără a fi necesară o nouă intervenție legislativă.

„Este o măsură excepțională și temporară. Nu punem în discuție principiul finanțării publice a partidelor, ci cerem ca, într-un an de criză bugetară, efortul să fie împărțit corect. Partidele care cer sacrificii de la cetățeni trebuie să fie primele care dau exemplu”, a subliniat Inna Virtosu.

Mișcarea face apel la Guvern să includă această prevedere în proiectul revizuit al bugetului, iar tuturor partidelor politice, parlamentare și extraparlamentare, să susțină public această inițiativă și să contribuie la efortul național de economisire.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 13:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2026, 13:01 // Slider //  Realitatea.md

Conturile false reprezintă aproximativ 20% din totalul conturilor de pe rețelele sociale, iar amploarea rețelelor care le folosesc pentru a răspândi mesaje de propagandă și dezinformare este una dintre principalele probleme ale fenomenului. Declarația aparține jurnalistului Mihai Avasiloaie, redactor-șef al platformei Stopfals.md, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Conturi false, boți și alți vectori de transmitere a informațiilor false și a manipulării”, organizată de Agenția de Presă IPN.

Potrivit jurnalistului, propaganda rusă se bazează pe rețele extinse de conturi false, care pot număra zeci sau chiar sute de mii de profiluri. „Rețeaua de propagandă rusă este o rețea imensă. Nu este o problemă că aceste conturi false răspândesc informații neadevărate, ci este gravă magnitudinea la care o fac. Adică e vorba de rețele de zeci și sute de mii de conturi. Anual, compania META, deținătoarea Instagram și Facebook, șterge sute de milioane de conturi false și totuși nu se apropie de eradicarea acestui fenomen”, a declarat Mihai Avasiloaie.

Jurnalistul a atras atenția și asupra ponderii pe care o au conturile false în mediul online. Spre deosebire de utilizatorii autentici, care nu participă constant la discuții pe toate subiectele, conturile false sunt create pentru a publica și distribui în mod repetat anumite mesaje.

„Studiile internaționale arată că numărul conturilor false reprezintă a cincea parte din numărul total de conturi de pe rețele. Aceste conturi sunt create cu un singur scop: de a comenta și de a transmite mesaje. Ele nu pot fi comparate cu conturile autentice pentru că, în general, conturile autentice nu comentează mereu și peste tot”, a explicat redactorul-șef al Stopfals.md.

Potrivit lui, în Republica Moldova, activitatea boților poate fi observată inclusiv în secțiunile de comentarii ale paginilor companiilor, redacțiilor și persoanelor publice.

„Și pagina stopfals este mereu vizitată de boți. Noi ștergem în fiecare zi comentarii. Inițial, comentariile erau trase la indigo. Erau zece comentarii la fel, copy-paste. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Comentariile au devenit mai apropiate de cele reale. În comentarii se încearcă deturnarea subiectului postării pentru a se crea falsa impresie că toată lumea gândește la fel”, a spus Mihai Avasiloaie.