Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

VIDEO Șefa MAI: Cele două incidente cu grăniceri ucraineni, ajunși în Moldova, sunt unicele de la începutul războiului

21 Oct. 2026, 11:18
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
21 Oct. 2026, 11:18 // Actualitate //  Victoria Laur

Cele două incidente cu grăniceri ucraineni, ajunși în Moldova, sunt unicele de la începutul războiului. Precizarea a fost făcută de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Oficiala a menționat în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1 că nu sunt înregistrate nici cazuri de deces al cetățenilor care intenționau să traverseze ilegal Nistrul. Oficiala a îndemnat persoanele care distribuie asemenea informații să informeze autoritățile despre ele.

„De la începutul războiului, acestea sunt primele și unicele două cazuri în care au fost înregistrate patrule ale serviciului de grăniceri a Ucrainei care, fiind în misiune de patrulare pe râul Nistru, în intenția de a opri un cetățean al Ucrainei care traversa ilegal râul (…), s-a reacționat în conformitate cu prevederile legale. Au fost inițiate procese penale privind traversarea ilegală a frontierei de stat, Și într-un caz, și în al doilea caz, patrulele grănicerilor au fost reținute și documentate în conformitate cu legislația Republicii Moldova”, a spus Misail-Nichitin.

Deși au fost predați Ucrainei, în baza acordului de readmisie, ministra susține că procurorii îi pot solicita pentru audieri suplimentare.

Două incidente, când grănicerii ucraineni au ajuns în raionul Soroca Moldova, urmărind cetățeni care traversau ilegal frontiera, au fost înregistrate pe 15 și pe 17 octombrie 2026. Una dintre persoanele urmărite a fost agresată de ofițerii din țara vecină.

Ambii ucraineni care au vrut să treacă ilegal Nistrul și au fost urmăriți de grăniceri, au cerut azil în Moldova.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!