Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO De Ziua mondială a mediului, Maia Sandu a oferit mai multor angajați ai Agenției „Moldsilva” medalia „Meritul Civic”

05 Iun. 2024, 11:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
05 Iun. 2024, 11:42 // Societate //  Cătălina Boico

Președinta Maia Sandu a oferit mai multor angajați ai Agenției „Moldsilva” și întreprinderilor silvice medalia „Meritul Civic”, în contextul Zilei internaționale a mediului.

„În semn de recunoștință, am decis să înmânez mai multor angajați ai Agenției „Moldsilva” și întreprinderilor silvice medalia „Meritul Civic” pentru contribuția pe care au avut-o la protejarea naturii. În 2023 am reușit să plantăm 7 mii de hectare de pădure, mult mai mult decât în trecut și sper să continuăm cu ritmuri accelerate. Ne-am propus să plantăm 145 de mii ha în următorii 10 ani! Să plantăm păduri și să avem grijă de păduri!”, a declarat șefa statului.

De asemenea, Maia Sandu le-a mulțumit celor peste 6000 de persoane care au participat la campania de împădurire din această primăvară și tuturor celor din anul precedent, silvicultori, muncitori, voluntari, reprezentanți ai comunității ecologiste, tuturor cetățenilor care au grijă de natură.

„De Ziua internațională a mediului, e bine să conștientizăm și să atragem atenția asupra lucrurilor importante. Un mediu sănătos nu este un lux, este o necesitate vitală și avem consens la nivel de societate că trebuie să creștem suprafețele împădurite. Pădurile înseamnă sănătatea pământului, apei, aerului și sănătatea cetățenilor noștri”, a mai adăugat ea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:34 // Slider //  Daniela Baranovschi

Parlamentul European rămâne principalul susținător al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis de europarlamentarul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, cu ocazia împlinirii unui an de la deschiderea Biroului Parlamentului European la Chișinău.

Oficialul a menționat că, prin intermediul biroului, instituția europeană este mai aproape de cetățenii Republicii Moldova și poate explica mai bine beneficiile integrării europene, rolul Parlamentului European în negocierile de aderare și sprijinul acordat autorităților de la Chișinău.

Totodată, Siegfried Mureșan a anunțat că va reveni în Republica Moldova la sfârșitul lunii noiembrie. Vizita va avea drept scop evaluarea progreselor înregistrate de țară în procesul de aderare la Uniunea Europeană și a sprijinului oferit de instituțiile europene.

„Noi, Parlamentul European, rămânem principalul susținător al parcursului vostru către aderarea la Uniunea Europeană”, a transmis eurodeputatul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!