Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

VIDEO Fracțiunea PAS din CMC a elaborat bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2024. Reacția Primăriei

10 Iun. 2024, 12:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Iun. 2024, 12:11 // Actualitate //  Realitatea.md

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a prezentat luni, 10 mai, în cadrul unei conferințe de presă, bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2024. Zinaida Popa, președinta Fracțiunii PAS din CMC a declarat că bugetul a fost elaborat de consilierii municipali PAS.

„Zi de zi se confirmă tot mai mult necesitatea salvării Chișinăului, iar programul de salvare pe care noi, consilierii PAS îl pregătim se adeverește a fi și mai important. Suntem deja în a 2-a jumătate a anului și nu avem un buget pentru oameni care să rezolve în primul rând problemele și să satisfacă cerințele și nevoile oamenilor.

(…) Consilierii municipali PAS sunt în situația să muncească în locul unei primării întregi, dar pe noi asta nu ne sperie, deopotrivă suntem gata să îi arătăm primarului cine prezintă competența veritabilă în gestionarea orașului Chișinău.

(…) Ne-am condus exclusiv de toate prevederile legale. Și am elaborat un buget echilibrat și potrivit pentru rezolvarea problemelor oamenilor.

Fracțiunea PAS a convocat ședința extraordinară a Consiliului Municipal Chișinău, marți, 11 iunie, ora 10:00. Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare CMC sunt 2 subiecte, proiectul de decizie privind aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2024 și bugetul municipal pentru anul 2024 și aprobarea în prima lectură”, a precizat Zinaida Popa.

Tot luni, 10 mai, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, Olesea Pșenițchi, șefa Direcției generale finanțe a municipiului Chișinău, a declarat că proiectul bugetului municipal petru anul 2024, elaborat de PAS din CMC, nu corespunde prevederilor cadrului legal.

„Săptămâna trecută, fracțiunea PAS din CMC a prezentat Direcției generale finanțe proiectul bugetului, noi l-am analizat și pot spune că este un buget neprofesionist și nu corespunde prevederilor cadrului legal în domeniul finanțelor publice.

(…) Totodată, la elaborarea acestuia nu au fost respectate particularitățile privind elaborarea bugetelor locale emise și transmise prin circulară de către Ministerul Finanțelor. (…) Specialiștii care au elaborat acest proiect nu cunosc că bugetul municipal și cel pentru cele 18 suburbui sunt separate și se votează de consiliile locale separat.

Nu este reflectat soldul rămas la situația din 31.12.2023 în sumă de 175 920,6 mii lei, deși la examinarea raportului privind executarea bugetului municipal Chișinău 2023, acest indicator a fost aprobat la comisia de resort. Contrar regulilor cadrului legal în domeniul finanțelor publice locale, nu sunt incluse sursele de finanțare obligatorii conform graficelor de debursări/ rambursări pentru anul bugetar 2024, prevăzute în acordurile încheiate”, a conchis Olesea Pșenițchi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Șefa Direcției generale finanțe a municipiului Chișinău a conchis, în cadrul ședinței Primăriei, că Proiectul bugetului municipal pentru anul 2024 a fost publicat pe pagina oficială a Primăriei și poate fi consultat până pe data de 14 iunie.

VIDEO Proiectul bugetului municipal pentru anul 2024, propus pentru dezbateri. Cine poate participa

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:28 // Slider //  Vlada Ciorici

Mii de persoane au protestat, sâmbătă, în centrul Madridului, pentru apărarea pensiilor publice, înaintea alegerilor legislative anticipate din 29 noiembrie, în timp ce premierul Pedro Sanchez a promis că, dacă va rămâne la guvernare, va consolida prin constituție dreptul la avort și va menține dreptul la eutanasie, conform AFP și EFE, citate de Agerpres.

Conform AFP, aproximativ 25.000 de persoane au participat la manifestația din capitala spaniolă, conform datelor comunicate de prefectura Madridului. Protestatarii au cerut protejarea sistemului public de pensii și a serviciilor publice, în contextul acuzațiilor lansate de stânga la adresa Partidului Popular (PP), de opoziție, privind o posibilă privatizare parțială a sistemului public de pensii.

Marșul s-a desfășurat în liniște, pe o distanță de aproape doi kilometri, între gara Atocha și strada Alcala, trecând pe lângă Muzeul Prado și prin piața Cibeles.

„Pensiile trebuie să fie intangibile!”, a declarat Pilar, o femeie de 64 de ani, citată de AFP. Aceasta și-a exprimat îngrijorarea față de tendința de privatizare a serviciilor și a cerut apărarea educației și sănătății publice. Un alt participant, Juan Fernandez, în vârstă de 38 de ani, angajat în administrația publică la Sevilia, a spus că trăiește „în incertitudine” în privința viitoarei sale pensii și s-a opus unei reforme care ar permite privatizarea sistemului.

Liderul PP, Alberto Alberto Nuñez Feijoo, a declarat, luni, că formațiunea sa va majora pensiile conform legii dacă va câștiga alegerile. Declarația a venit ca răspuns la acuzațiile guvernului condus de Sanchez, potrivit cărora conservatorii ar intenționa să modifice mecanismul actual de indexare a pensiilor în funcție de inflație, aplicat de la 1 ianuarie 2022. La sfârșitul anului 2021, PP a votat împotriva proiectului de lege, criticând costurile acestuia pentru finanțele publice.

În paralel cu dezbaterea privind pensiile, Pedro Sanchez a abordat drepturile sociale și economice în cadrul unui miting de precampanie organizat sâmbătă la Palatul Congreselor din Granada. Liderul socialist a afirmat că, dacă va conduce guvernul în următoarea legislatură, va consolida și va garanta prin constituție dreptul la avort.

Sanchez a promis, de asemenea, că va menține eutanasia ca „o cucerire” și a avertizat asupra reducerilor de drepturi sociale și economice pe care, în opinia sa, le-ar putea aduce guvernele Partidului Popular sau ale formațiunii de extremă dreapta Vox, relatează agenția spaniolă EFE.

Premierul l-a criticat pe Feijoo pentru declarațiile acestuia despre feminism și drepturile femeilor. „A fi feminist nu înseamnă să crești printre femei, a fi feminist nu înseamnă să restrângi drepturile femeilor”, a afirmat Sanchez, adăugând că niciun bărbat nu ar trebui să mai controleze drepturile și corpul femeilor.

La mitingul din Granada, Sanchez a fost însoțit de Maria Jesus Montero, liderea socialiștilor din Andaluzia. El și-a început discursul prin lectura poemului „Cantos nuevos”, al poetului Federico Garcia Lorca, originar din această regiune.

Pedro Sanchez a convocat alegeri legislative anticipate pentru 29 noiembrie, după ce parlamentul spaniol a respins, la începutul lunii octombrie, două măsuri guvernamentale privind criza locuințelor. Decizia vine în contextul dificultăților coaliției de guvernare de a obține sprijin parlamentar pentru proiectele sale. Premierul a declarat că urmărește obținerea unei majorități progresiste mai largi pentru a putea continua reformele și a aborda probleme precum inegalitățile sociale, serviciile publice și accesul la locuințe, potrivit agenției Reuters.

În Spania, pensia medie pentru limită de vârstă era de 1.576 de euro pe lună în septembrie, pentru aproape 6,8 milioane de beneficiari, potrivit autorităților spaniole, citate de AFP.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova