Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Medic: Persoanele nevaccinate anti-COVID ar trebui să aibă interzis la călătorii. Sunt un pericol, chiar dacă se testează

10 Iul. 2021, 20:02
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
10 Iul. 2021, 20:02 // În Lume //  Realitatea.md

Persoanelor care nu s-au vaccinat anti-COVID-19 nu ar trebui să li se permită să călătorească sau să participe la alte activităţi, întrucât răspândesc virusul şi sunt un pericol pentru cei din jur, chiar dacă se testează, a declarat sâmbătă un important medic german.

„Nevaccinaţilor nu ar trebui să li se permită să-şi scoată măştile. Nu ar trebui să meargă pe stadioane, la bazine de înot sau în supermarketuri fără măşti”, a declarat unui ziar local Peter Heinz, şeful unei asociaţii a medicilor din landul german Renania-Palatinat.

Cei care încă nu s-au vaccinat, ori au primit doar prima doză de vaccin, nu ar trebui să plece în vacanţe, chiar dacă au un test care arată că nu sunt infectaţi, a insistat el conform ediţiei de sâmbătă a publicaţiei Rhein-Zeitung.

„Testarea nu protejează. Oricine călătoreşte undeva cu un test PCR negativ se poate infecta acolo şi apoi să se întoarcă cu virusul”, explică medicul german.

„Când le redai libertăţile celor nevaccinaţi, pierzi ocazia de a ajunge la toată lumea cu vaccinarea”, aşadar oamenilor trebuie să li se spună că „fără vaccinare, nu există libertăţi”, întrucât persoanele nevaccinate anti-COVID-19 sunt un pericol pentru societate şi nu ar trebui să beneficieze de aceleaşi libertăţi ca persoanele vaccinate, mai argumentează el.

„Acordarea de stimulente pentru a încuraja vaccinarea este o acţiune absurdă, dar şi impunerea prin lege a vaccinării ar fi un demers greşit”.

De asemenea, în opinia sa acordarea de stimulente pentru a încuraja vaccinarea este o acţiune absurdă, dar şi impunerea prin lege a vaccinării ar fi un demers greşit.

La fel ca alte state europene, Germania a reintrat pe un trend crescător al cazurilor de COVID-19, în timp ce varianta Delta mai contagioasă a coronavirusului a devenit predominantă şi în această ţară, potrivit Agerpres.

Sâmbătă au fost confirmate 952 de noi cazuri de COVID-19 şi 35 de decese asociate acestei boli. Ultima analiză a institutului german de boli infecţioase Robert Koch, publicată miercuri, arată că aproximativ 59% din noile cazuri de COVID-19 semnalate în Germania sunt cu varianta Delta.

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:41 // Societate //  Realitatea.md

Tendința de scădere a aportului ape în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze, afirmă ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, în ultimele 5 zile, media zilnică a debitului de intrare a scăzut la doar 19 m³/s (față de media de 38 m³/s înregistrată la începutul lunii).

Luni indicatorul era 15 m³/s, marți – 29 m³/s, miercuri – 19 m³/s, joi – 18 m³/s, iar vineri a înregistrat un nou record negativ istoric de 14 m³/s.

„Această tendință negativă începe să afecteze direct debitele din aval. Dacă până la data de 20 august deversările din lacul de acumulare Dubăsari au fost menținute la un nivel de 77–78 m³/s, ieri debitul a fost redus la 72 m³/s, iar pentru astăzi este preconizată o scădere suplimentară până la 65 m³/s. Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului, pentru aprovizionarea și gestionarea resurselor de apă”, informează ministrul.

Funcționarul a mai notat pe rețelele de socializare că Ministerul Mediului se află în contact permanent cu toate instituțiile de resort, inclusiv cu autoritățile din Ucraina, iar la finalul acestei luni va avea loc o nouă ședință extraordinară cu responsabilii din țara vecină.

În context, consumatorii, agenții economici și autoritățile locale sunt rugate să monitorizeze stațiile de captare, să utilizeze responsabil apa, să reducă pierderile din rețea și să stopeze consumul nejustificat.

Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a comunicat despre scăderea debitului în lacul de la Dubăsari. Edilul a punctat că autoritățile municipale sunt pregătite să pornească toate pompele instalate în ultima perioada la stația de captare, iar locuitorii nu vor rămâne fără apă.

„Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă pentru a capta apa și a o aduce în stație, pentru ca aceasta să nu se oprească și să continuăm aprovizionarea locuitorilor. Barajul construit, la fel, ne ajută să menținem apa în zona Stației de Captare. În acest sens, avem o comunicare permanentă și un schimb de date cu prim-ministrul. Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile posibile și necesare în situații negative, în cazul în care apa va fi diminuată pe râul Nistru”, a transmis Ion Ceban.