Curs valutar
  • EUR
    20.0698
    -0.2476%
  • USD
    17.3142
    0.2385%
  • RUB
    0.1996
    -1.1022%
  • RON
    3.8174
    -0.2305%
  • UAH
    0.3894
    0.4622%

Toate știrile

02 septembrie 2026

„Cel mai iubit soț, tată și fiu!” Soția și fratele lui Arcadie Spoială, mesaje după decesul regizorului

13 Iun. 2024, 12:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
13 Iun. 2024, 12:28 // Societate //  Realitatea.md

Cei care vor să-și ia rămas bun de la regretatul regizor Arcadie Spoială, decedat marți seara, 11 iunie, pe malul Nistrului, sunt așteptați astăzi, 13 iunie 2024, la cimitirul Sfântul Lazăr din Chișinău, în sala de priveghi. Despre asta au anunțat soția și fratele regizorului.

„Cu mare regret anunțăm trecerea în neființă a celui mai iubit soț, tată și fiu, Arcadie Spoială”, a scris soția regizorului pe contul de Instagram.

Cu un mesaj a venit și fratele lui Arcadie, Dumitru Spoială.

„Dragi prieteni, o imensă durere mi-a sfâșiat sufletul meu de câteva ore. Fratele meu, bunul meu frate cel mai bun prieten! Sprijinul și inspirația mea! Modelul meu de bunătate și cumsecădenie! Cel mai frumos suflet din lumea asta pleacă la Domnul! Multe nu am reușit să-i spun. Poate ca nici voi nu ați reușit să-i ziceți ce om minunat și talentat e. Acum putem să ne rugăm pentru el și să-l petrecem”, se arată în mesaj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că regizorul Arcadie Spoială a murit marți seara, 11 iunie curent, după ce o creangă de la un copac a căzut peste cortul în care se afla acesta. S-a întâmplat pe malul Nistrului, în satul Harmațca. Acesta a murit în drum spre spital.

FOTO Un bărbat a decedat în timpul furtunii, după ce peste el a căzut o creangă. Copiii erau de față

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
02 Sept. 2026, 14:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
02 Sept. 2026, 14:52 // Slider //  Realitatea.md

Mișcarea Civică „Construim Încredere” a transmis Comisiei de la Veneția, Comisiei Europene și Delegației Uniunii Europene la Chișinău o serie de obiecții privind noul Cod cu privire la organizarea și funcționarea Parlamentului, adoptat în lectura a doua la 25 august.

Potrivit organizației, noul document ar oferi mai puține garanții privind transparența și drepturile opoziției parlamentare decât actualul Regulament al Parlamentului, adoptat în 1996 și care urmează să fie abrogat.

Reprezentanții Mișcării susțin că au comparat prevederile noului Cod cu Regulamentul Parlamentului aflat în vigoare. Analiza ar fi identificat 12 domenii esențiale în care textul adoptat în lectura a doua ar reprezenta un regres.

Printre exemplele invocate se numără modificarea procedurii de urgență. Dacă în actualul regulament aprobarea acesteia ține de Biroul permanent, organ în care este reprezentată și opoziția, noul Cod prevede că procedura poate fi dispusă prin rezoluția președintelui Parlamentului. Organizația mai atrage atenția asupra modificării dreptului deputaților de a insista ca amendamentele lor să fie supuse votului. În actualul regulament, cererea unui deputat este obligatorie, în timp ce noul Cod lasă decizia la votul plenului.

De asemenea, autorii analizei critică eliminarea posibilității de verificare a cvorumului la solicitarea unei fracțiuni parlamentare, precum și noile reguli privind caracterul public al ședințelor comisiilor parlamentare. Un alt punct contestat este reducerea termenului pentru consultările publice. Potrivit „Construim Încredere”, termenul ar urma să fie redus de la 15 zile lucrătoare la 10 zile calendaristice.

Totodată, organizația susține că între prima și a doua lectură au fost eliminate mai multe prevederi care vizau transparența procesului legislativ. Printre acestea se numără obligația de a consemna recomandările formulate în cadrul consultărilor publice, publicarea numărului de voturi „pentru” și „contra” la examinarea amendamentelor și interdicția de a vota amendamente care nu au fost examinate anterior de comisiile parlamentare.

Critici au fost formulate și în legătură cu eliminarea prevederilor privind rapoartele obligatorii după audierile publice, stenografierea ședințelor comisiilor și garantarea expresă a caracterului public al acestora.

Proiectul noului Cod cu privire la organizarea și funcționarea Parlamentului a fost votat în lectura a doua de către Parlamentul Republicii Moldova la 24 august 2026, în cadrul unei ședințe extraordinare.